MAIA SANDU AVERTIZEAZĂ ASUPRA PLANULUI RUSIEI PRIVIND ALEGERILE PARLAMENTARE DIN MOLDOVA

Kremlinul va investi cel puţin 100 de milioane de euro în candidaţi, vandalizări, proteste şi coruperea alegătorilor pentru a încerca să influenţeze „masiv” rezultatul alegerilor parlamentare din 28 septembrie din R. Moldova, a avertizat miercuri preşedinta Maia Sandu după o reuniune a Consiliului Suprem de Securitate al ţării (CSS), conform presei de la Chișinău.
Maia Sandu a declarat că Rusia, inclusiv prin intermediul Serviciul Federal de Securitate (FSB), pregăteşte „o imixtiune fără precedent” în alegerile parlamentare programate pentru 28 septembrie.
„Kremlinul investeşte în mai multe vehicule politice pentru a-şi băga oamenii în următorul Parlament”, a acuzat Maia Sandu, evaluînd ca fiind „mari” riscurile pentru securitatea naţională şi ordinea publică. Ea a îndemnat autorităţile şi cetăţenii la vigilenţă, scrie presa de la Chişinău.
După şedinţa CSS, şefa statului a afirmat că reţeaua oligarhului fugar Ilan Şor plănuieşte acţiuni de destabilizare, inclusiv prin recrutarea de persoane violente care să vandalizeze instituţiile statului. De asemenea, Rusia finanţează mai multe proiecte politice, printre care un „bloc suveranist”, grupul controlat de reţeaua lui Şor, dar şi candidaţi independenţi care să declare că au viziuni pro-europene, arată aceeași sursă.
Maia Sandu mai spune că platformele Telegram, TikTok, Facebook şi Instagram sînt utilizate de Federaţia Rusă ca instrumente de interferenţă în procesele politice şi electorale din Republica Moldova. Preşedinta a spus că instituţiile statului vor depune eforturi pentru „a obţine acţiuni din partea acestor platforme, pentru că au şi ele responsabilităţi în raport cu publicul”.
„Pe Telegram se încearcă normalizarea procesului de cumpărare a votului”, a precizat şefa statului.
Instrumente rusești de interferență în alegeri
Astfel, Maia Sandu a prezentat 10 metode prin care Rusia ar încerca să interfereze în procesul electoral.
- Corupere electorală şi finanţarea ilegală din surse externe, inclusiv prin criptomonede, reţele de „cărăuşi” şi spălare de bani. Potrivit Maiei Sandu, prin intermediul criptomonedelor s-ar planifica transferuri de circa 100 de milioane de euro. Autorităţile ar deţine informaţii că pe numele a mii de cetăţeni din R. Moldova sînt luate credite de microfinanţare din băncile ruseşti, contractate în absenţa acestora. „Vă puteţi trezi cu datorii la băncile ruseşti, despre care nici nu cunoaşteţi. Nu oferiţi datele dumneavoastră personale acestor grupări criminale”, este sfatul preşedintei către populaţie.
- Campanii de manipulare informaţională: folosirea deepfake-urilor, emailuri false, conţinuturi generate de AI, mesaje anti-UE şi atacuri la persoană. „Toate aceste campanii de manipulare au scopul de a creşte nivelul de stres în societate şi neîncrederea cetăţenilor în stat”, a arătat Maia Sandu.
- Proteste plătite: acţiuni organizate cu plată şi transport, pentru a simula nemulţumiri sociale şi a destabiliza ordinea publică.
- Atacuri cibernetice asupra infrastructurii electorale, site-urilor oficiale şi instituţiilor guvernamentale.
- Folosirea bisericii: pelerinaje în Rusia, instruiri religioase cu scop propagandistic şi sprijin din partea Fundaţiei Eurasia. „Să-ţi vinzi aproapele, să-ţi vinzi ţara nu este doar un abuz, o ilegalitate, dar este şi un mare păcat”, a punctat preşedinta Republicii Moldova.
- Manipularea pe platforme sociale, în special pe Telegram, dar şi pe TikTok, Facebook şi Instagram, unde se promovează coruperea alegătorilor şi mesaje anti-europene.
- Crima organizată: implicarea grupărilor criminale în acţiuni de destabilizare, inclusiv prin reţele sportive sau din penitenciare.
- Sabotajul votului în diaspora: provocări, coruperea alegătorilor şi atacuri informaţionale pentru a descuraja votul moldovenilor din afara ţării. „Toţi cetăţenii Republicii Moldova, indiferent de locul unde locuiesc, au dreptul la vot”, a subliniat Maia Sandu.
- Influenţarea regiunilor separatiste şi autonome: coruperea alegătorilor din Transnistria şi Găgăuzia, proteste plătite şi provocări planificate.
- Radicalizarea online: celule digitale şi influenceri plătiţi de Kremlin, care promovează extremismul, ura şi instabilitatea socială.
„Vom fi supuşi unor interferenţe extreme, bine puse la punct, cu resurse financiare imense şi grupări criminale implicate. Asta nu trebuie să ne sperie, ci să ne mobilizeze. Viitorul Republicii Moldova depinde de fiecare dintre noi. Iar noi, cei care iubim Moldova, vrem un viitor european pentru ţara noastră, în pace şi bunăstare, aici, acasă”, a concluzionat Maia Sandu.
Prima reacție a Kremlinului
Kremlinul a negat miercuri că Rusia caută să se amestece în alegerile parlamentare din Republica Moldova din septembrie, după ce preşedinta moldoveană Maia Sandu a acuzat Moscova de planificarea unei „ingerinţe fără precedent".
Declaraţia preşedintei Maia Sandu potrivit căreia Rusia s-ar pregăti să intervină în alegerile parlamentare din Republica Moldova nu corespund realităţii, a afirmat purtătorul de cuvînt al preşedinţiei ruse Dmitri Peskov în conferinţa sa de presă zilnică, potrivit agenţiei de presă ruse oficiale TASS, relatează Reuters.
"Aceasta nu corespunde realităţii, Rusia nu se amestecă în afacerile interne ale altor ţări", a declarat Peskov.
În acelaşi timp, purtătorul de cuvînt al Kremlinului susţine că autorităţile de la Chişinău încalcă drepturile electorale ale multor moldoveni, în special ale celor care trăiesc pe teritoriul Federaţiei Ruse.
"Cu părere de rău constatăm că drepturile electorale ale multor moldoveni sînt „restrînse” şi încălcate. Şi, indiferent ce ar spune cei de la Chişinău, drepturile moldovenilor care locuiesc în alte ţări, inclusiv pe teritoriul Federaţiei Ruse, desigur, trebuie asigurate, din punctul nostru de vedere. Ceea ce nu este cazul astăzi", a afirmat Peskov. "Noi nu ne amestecăm în afacerile interne ale altor ţări", a insistat purtătorul de cuvînt al Kremlinului, citat de TASS.
Sursa: digi24.ro











