MAI PUŢIN DE JUMĂTATE DIN COMPANIILE MOLDOVENEŞTI AUTORIZATE EXPORTĂ VINURI PE PIAŢA RUSĂ
![](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/6c6fa84448ab1e8905dfabee2caf70e2.jpg)
Doar mai puţin de jumătate din întreprinderile moldoveneşti autorizate de serviciul sanitar rus să exporte băuturi alcoolice pe piaţa rusă efectuează livrări, potrivit unui comunicat al Rospotrebnadzor.
Un număr de 44 de companii din Republica Moldova, inclusiv două din regiunea transnistreană, au fost autorizate să exporte băuturi alcoolice în Federaţia Rusă.
Producătorii admişi pe cea mai mare piaţă de desfacere pentru vinurile moldoveneşti au exportat de la începutul anului pînă la 8 iulie peste trei mii de loturi de producţie alcoolică, în volum total de 19 milioane de litri. „Toată producţia livrată a corespuns normativelor de igienă”, a declarat Rospotrebnadzor.
Inspecţia sanitară rusă a constatat că potrivit protocolului Centrului naţional de verificare a calităţii producţiei alcoolice, au fost livrate 12 loturi de producţie alcoolică. Anterior Rospotrebnadzor se arăta nemulţumit de eficienţa Centrului respectiv, care a fost acreditat de partea rusă. Exporturile de băuturi alcoolice din Republica Moldova pe piaţa rusă au depăşit în anul trecut 36 de milioane de litri, potrivit datelor Rospotrebnadzor.
![Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cd2185c355ff4ef7b9333fecd1d0412e.jpg)
![Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/01faafe1fb7532ef9dc1249ec1fea0de.jpg)
![La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/98a59213ffa1b1d4ef96a0be28eafd05.jpg)
![Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/2bdb087e1fbe73f9065f7636ec8eed12.jpg)
![În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/7de07c5cef6577dcc450f4e516bdb664.jpg)
![Misterele construcției piramidei lui Cheops Misterele construcției piramidei lui Cheops](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/e7aa71dcf9dd99d4580281f715c415ae.jpg)
![Primul american executat în 2025 Primul american executat în 2025](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/1bb1a8f06de352ffd78e050d89fe9527.jpg)
![Guvernul britanic adoptă măsuri severe împotriva căilor prin care inteligența artificială este folosită spre a crea conţinut pornografic infantil Guvernul britanic adoptă măsuri severe împotriva căilor prin care inteligența artificială este folosită spre a crea conţinut pornografic infantil](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/aaaaa1f972d0e73ef5b265c4efa8ee13.jpg)
![Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie” Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie”](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/c9ee3a68a88b1abc8900c45654fd7b97.jpg)
![Cel mai scump cal arab pur sînge din România. Șeicul din Dubai a vrut să-l cumpere cu 3 milioane de dolari, dar a fost refuzat Cel mai scump cal arab pur sînge din România. Șeicul din Dubai a vrut să-l cumpere cu 3 milioane de dolari, dar a fost refuzat](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/bb279b4d51b67d16d4836cca6bcdd406.jpg)
![Germanul care vorbea 100 de limbi străine Germanul care vorbea 100 de limbi străine](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/d898c07642b838d8b1170f0cbada8fe6.jpg)
![Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/123d829308134b07dfb4f31a93023e49.jpg)
![Elon Musk vrea să închidă USAID Elon Musk vrea să închidă USAID](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/c3a18fee831f5f3cab42e6e9b6d22378.jpg)
![SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cef3d06838597aeb35f4a67df14f71e0.jpg)
![Mari poeți universali. Rainer Maria Rilke Mari poeți universali. Rainer Maria Rilke](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/6a3891e35c8d45f905f3e7834af520c1.jpg)