MAI PRESUS DE CONSTITUTIE SI STATUL DE DREPT (1)

CC – Stat în Stat

Cei care cred că instanța supremă de control și interpretare a Constituției, Curtea Constituțională (CC), s-a golit de conținut, transformîndu-se într-o ”unitate juridică operativă” subordonată politic doar de cînd Plahotniuc a preluat controlul absolut asupra Parlamentului, se înșeală. CC a devenit o bîtă politică discreționară sub comanda exclusivă a oligarhului fugar încă de cînd acesta ”l-a relocat” în funcția de președinte pe Alexandru Tănase. Totul s-a declanșat din luna Aprilie 2011, cînd, tainic, Plahotniuc i-a făcut o ofertă ”de nerefuzat” – să părăsească postul de ministru al Justiției din partea PLDM în favoarea celui de judecător la CC. Instantaneu, chiar atunci, noi am scris că Tănase a fost plasat în antecamera biroului de viitor președinte al CC, ceea ce s-a și întîmplat, în luna Octombrie a aceluiași an.

 

Cum a ajuns Tănase președintele CC

Prin demiterea abuzivă a fostului președinte Dumitru Pulbere! Experimentatul constituționalist a fost demis din cauza unor ”declarații politice”, chipurile. La acea vreme Pulbere și-a exprimat opinia privind termenele de alegere a Președintelui Țării și de dizolvare a Parlamentului. Pulbere declarase că Parlamentul încalcă Constituția prin nealegerea șefului Statului și dacă șeful Statului nu va fi ales pînă pe 28 Septembrie 2011, atunci Parlamentul trebuie dizolvat, iar orice hotărîre adoptată ulterior va fi ilegală.

După ce Tănase a ajuns președinte al CC, declarațiile lui cu iz politic extrem de accentuate au făcut ca acuzele inventate ad-hoc la adresa lui Pulbere să pară adevărate jurăminte de respect față de Constituție și Statul de Drept. Firește că Tănase a ajuns în această funcție datorită lui Plahotniuc și complicilor lui de la guvernarea de la București.

Atunci s-a dat și startul adevărat al operațiunii de decapitare a lui Vlad Filat, cu ”ajutorul constituțional” decis de CC condusă de Tănase, dar și cu ”asistență românească”. E drept că au avut și pe cine. Pe fruntea lui Filat scria de mult ”eșec”, iar asta din vina lui exclusivă. Amintiți-vă că, fără motivații serioase, de care orice CC responsabilă are nevoie, ci doar în baza unor ”suspiciuni”, care au anulat, nedemocratic și anticonstituțional, prezumția de nevinovăție, Curtea lui Plahotniuc, prin Tănase, nu i-a mai permis lui Filat să-și înainteze candidatura pentru funcția de premier!

Ne-ar ocupa prea mult spațiu ca să înșiruim numeroasele abuzuri din la fel de numeroasele Hotărîri emise de CC, sub comanda lui Tănase și la ordinele lui Plahotniuc. În contextul celor pe care urmează să le abordăm, vă amintim aberația unei Hotărîri de tot rîsul-plînsul, una prin care, sub acoperire legislativă, noi, ”proștii”, am fost obligați să admitem ”competențele CC în domeniul lingvistic”. Este vorba despre Hotărîrea CC prin care se stipula că denumirea corectă a limbii este cea română, nu moldovenească. De tîmpenia aceasta abuzivă au rîs și s-au mirat și cei mai competenți și respectabili analiști români. Tănase nu s-a rușinat, nu s-a simțit dezonorat. La ”prețul lui”…!

 

CC, ca Gestapo a lui Plahotniuc

După ce Plahotniuc a preluat controlul absolut asupra Parlamentului și al Țării, CC a devenit un fel de Gestapo al lui Plahotniuc-Ulinici. Acea CC subordonată începuse să-i ”justifice constituțional” lui Plahotniuc toate aberațiile lui demente, aidoma unui alt Hitler național în ascensiune. Acest lucru s-a constatat în săptămîna de după ce oligarhul criminal a pierdut alegerile și controlul Țării, prin Hotărîrile emise atunci. Acele Hotărîri care au făcut și mai mult de rîs acea CC după ce, ulterior, singură și le-a abrogat! Legitim, orice om se întreba ce rost mai are existența CC! Preventiv, Hitlerașul provincial Plahotniuc, crezîndu-se etern, ca să-și croiască ”legitimitate” și în Europa, după luna Mai a anului 2017, la re-relocat pe Tănase la Curtea de la Veneția. Înțelege toată lumea de ce!

Din 2011 și pînă astăzi, multor foști și actuali judecători ai CC li s-au inoculat în subconștient că practicile totalitar-juridice ”legiferate” din dispozițiile lui Plahotniuc sînt o ”normalitate”. Pentru scurt timp, după fuga oligarhului, am sperat că noua CC o să redevină instanța supremă constituțională independentă și onorabilă. Însă problema e că nu doar cîțiva judecători constituționaliști erau contaminați cu ”morbul Plahotniuc”, ci și noii guvernanți conduși de Maia Sandu. (va urma)

Mihai CONŢIU

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
05.11.24 - 00:02
04.11.24 - 16:28
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40