Lucruri „blestemate” care chiar au făcut victime

Oamenii au crezut, încă de la începuturi, în puterea malefică a blestemelor. Deși în zilele noastre acest concept este pus, în majoritatea cazurilor, pe seama superstițiilor, există cîteva așa-numite obiecte „blestemate” ale căror istorii bizare îi pot face și pe cei mai sceptici observatori să reflecteze mai mult la ideea de coincidență. În continuare, vă prezentăm cîteva astfel de cazuri.

Mașina lui James Dean

Un Porsche 550 Spyder, poreclit ”Little Bastard” („Ticăloasa mică”), a dobîndit o reputație de criminal în serie. În primul rînd, în această mașină a murit actorul James Dean.

Mașina a fost achiziționată de artist în 1955. Entuziasmat, Dean abia aștepta să se plimbe în ea. Însă actorul Alec Guinness, prieten cu Dean, nu era deloc încîntat de bolid, care i s-a părut sinistru:

„Dacă te urci în mașina aia, o să mori în ea într-o săptămînă”, i-a spus Guinness lui Dean.

Și se pare că a avut dreptate. Dar moartea actorului american este doar prima dintr-un șir de nenorociri care au implicat această mașină.

După decesul lui Dean, mecanicul George Barris a cumpărat bolidul avariat. După ce a fost încărcată pe platformă, mașina a alunecat, rupîndu-i picioarele mecanicului.

Apoi, Barris a început să vîndă mașina pe bucăți. Cel care a cumpărat motorul a murit în scurt timp, într-un accident de mașină. Bărbatul care a achiziționat trenul de rulare a fost rănit grav după ce roțile mașinii s-au blocat subit.

Și alte persoane cărora Barris le-a vîndut piese din „Ticăloasa mică” sau care au avut în vreun fel de-a face cu ea au suferit diverse accidente și nenorociri.

Din această cauză, mașina a căpătat faima unui criminal în serie și a obținut un binemeritat loc pe lista cu obiecte blestemate.

Blestemul lui Ötzi, omul ghețurilor

Ötzi este cea mai veche mumie umană din lume. Are peste 5.000 de ani și a fost descoperit în Alpi, bine conservat datorită gheții de pe munte.

Ötzi a suscitat interesul comunității științifice, dar mulți dintre care au îndrăznit să-l studieze și-au găsit sfîrșitul în mod misterios sau prematur.

Patru dintre cei care s-au apropiat de mumie au decedat în mod surprinzător: Rainer Henn, anatomopatologul care a studiat cadavrul, a murit într-un accident de mașină, un an mai tîrziu.

Kurt Fritz, alpinistul care l-a condus pe Henn la mumie, a murit într-o avalanșă imediat după decesul lui Henn. Rainer Holtz, cel care a realizat documentarul despre scoaterea lui Ötzi din gheață, a murit din cauza unei tumori la scurt timp.

Konrad Spindler, arheologul care a cercetat mumia, a murit de complicații cauzate de scleroză multiplă. De asemenea, Tom Loy, cel care a analizat ADN-ul lui Ötzi, a murit în circumstanțe suspecte în 2005.

În total, de așa-zisul blestem al lui Ötzi se leagă moartea a șapte persoane.

Cutia Dybbuk

Se spune că acest obiect este unul dintre cele mai „bîntuite” din lume. Cutia este, de fapt, o cutie de vinuri, despre care se spune că este bîntuită de un dybbuk.

În mitologia evreiască, dybbuk-ul este un spirit malefic care îi bîntuie sau chiar îi controlează pe cei vii. Cutia a fost cumpărată de la o bătrînă de Kevin Mannis, un amator de antichități.

Imediat după achiziție, lui Mannis au început să i se întîmple diverse lucruri bizare. Zgomote inexplicabile, scurtcircuite și un puternic sentiment de angoasă l-au determinat pe bărbat să scape de teribilul obiect.

Într-un final, cutia blestemată a fost cumpărată de proprietarul Muzeului Lucrurilor Bîntuite din Las Vegas. Unii sceptici spun, însă, că povestea cutiei n-a fost altceva decît o strategie de marketing.

Ulterior, povestea spusă de Kevin Mannis a fost transformată într-un film ( The Possession”, din 2012).

Diamantul Koh-i-Noor

Diamantul Koh-i-Noor este unul dintre cele mai faimoase și mai mari din lume. Istoria diamantului (al cărui nume înseamnă „Muntele de lumină”) își are originile în India.

De-a lungul timpului, a aparținut multor conducători hinduși, moguli, turci, afgani, sikh și britanici. Puțini știu, însă, că celebrul diamant este însoțit de un blestem.

Un text hindu identificat în 1306 vorbește despre această anatemă:

„Cel care deține acest diamant va stăpîni lumea, dar îi va cunoaște și toate nenorocirile. Doar Dumnezeu sau o femeie îl pot purta în siguranță.”

Blestemul pare să aibă fundament, dat fiind că viețile celor care au deținut diamantul au fost marcate de violență, crime și trădări. Astăzi, prețiosul obiect face parte din bijuteriile Coroanei Britanice și este deținut de regina Elisabeta a II-a.

Sarcofagul lui Tutankhamon

Mormîntul faraonului Tutankhamon este purtătorul unuia dintre cele mai intens mediatizate „blesteme”. Mormîntul a fost deschis în 1922 și se presupune că cei care au pătruns în el au fost loviți de un blestem vechi de mii de ani.

Într-o perioadă de doar opt ani, 11 dintre persoanele care au participat la deschiderea mormîntului și-au găsit sfîrșitul. Cîteva dintre morțile atribuite blestemului lui Tutankhamon sunt:

  • Lordul Carnavron, cel care a finanțat expediția, a murit pe 5 Aprilie 1923, din cauza septicemiei (s-a tăiat cu briciul de ras). Scriitorul Arthur Conan Doyle, creatorul personajului Sherlock Holmes, a fost cel care a popularizat ideea că finanțatorul a fost ucis de blestemul lui Tutankhamon;
  • George Jay Gould I, care a vizitat mormîntul, a murit pe 16 Mai 1923 din cauza unei crize de febră;
  • Prințul Ali Kamel Fahmy a murit pe 10 Iulie 1923, împușcat de propria soție;
  • Sir Archibald Douglas-Reid, radiologul care a examinat mumia, a murit pe 15 Ianuarie 1924. Suferea de o boală misterioasă;
  • Sir Lee Stack, guvernatorul general al Sudanului, a decedat pe 19 Noiembrie 1924, în urma unui asasinat;
  • A. C. Mace, membru al echipei care a făcut săpăturile, a fost otrăvit cu arsenic în 1928;
  • Mervyn Herbert, fratele vitreg al lordului Carnavron, a decedat pe 26 Mai 1929, din cauza unei pneumonii.