LIGA CAMPIONILOR
Juventus Torino a învins-o pe Real Madrid, deţinătoarea trofeului, cu scorul de 2-1 (1-1), marţi seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal. ''Bătrîna Doamnă'' a făcut un meci foarte bun şi s-a impus meritat, prin golurile marcate de Alvaro Morata (9), Carlos Tevez (57 - penalty), respectiv Cristiano Ronaldo (27).
Torinezii au controlat prima parte a meciului şi au avut prima ocazie de gol prin spaniolul Morata, un produs al clubului madrilen, care a încercat să îl învingă pe fostul său coechipier Casillas (7), dar lobul a fost prea scurt.
Peste doar două minute campioana Italiei a deschis scorul, Morata marcînd simplu, de sub privirile lui Pepe, după ce Casillas a respins mingea şutată de Tevez: 1-0.
Madrilenii au pus stăpînire pe joc şi Ronaldo a irosit o şansă bună, şutul său la colţul lung ocolind ţinta (23). Portughezul nu a mai greşit în minutul 27, cînd a trimis în plasă cu capul mingea centrată de James Rodríguez: 1-1.
Juventus a dominat repriza a doua şi a reuşit să treacă din nou la conducere din minutul 56, cînd Dani Carvajal l-a faultat în careu pe Tevez şi ''Apaşul'' a transformat lovitura de pedeapsă: 2-1.
''Bianconeri'' au controlat jocul din punct de vedere tactic, iar Real nu a reuşit să îşi creeze ocazii mari de gol. Ronaldo a avut o singură şansă (64), dar nu a ajuns la o minge trimisă în careu.
Manşa secundă va avea loc în data de 13 mai, pe ''Santiago Bernabeu''.