LIGA CAMPIONILOR LA FOTBAL

Bayern Munchen s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins, cu scorul de 2-0 (0-0) în deplasare, miercuri seară, pe Juventus Torino, în manşa a doua a sferturilor de finală. În tur, scorul fusese tot 2-0 pentru gruparea germană. La Torino, golurile echipei din Munchen au fost marcate de Mandzukici (min. 64) şi Pizarro (min. 90+1).

FC Barcelona s-a calificat, miercuri seară, în semifinalele Ligii Campionilor, după ce a remizat, scor 1-1 (0-0) pe teren propriu cu Paris Saint-Germain în manşa a doua a sferturilor de finală. Francezii au deschis scorul în minutul 50, prin argentinianul Javier Pastore, în urma unei acţiuni de contraatac. Catalanii au egalat în minutul 71, cînd Pedro a finalizat cu un şut cu stîngul, în forţă, o acţiune începută de Messi şi continuată de Xavi. Messi a stat pe banca de rezerve din cauza unei accidentări, dar a fost introdus pe teren la scurt timp după ce parizienii au marcat.

Astfel în semifinalele competiţiei s-au calificat două echipe germane (Bayern Munchen şi Borussia Dortmund) şi două formaţii spaniole (Real Madrid şi FC Barcelona).

01.05.26 - 11:38
01.05.26 - 11:40
01.05.26 - 11:42
01.05.26 - 11:44
02.05.26 - 02:01
01.05.26 - 15:07
02.05.26 - 01:59
02.05.26 - 02:06
01.05.26 - 11:46
02.05.26 - 02:10
01.05.26 - 11:45
02.05.26 - 02:09
02.05.26 - 02:04
01.05.26 - 15:08