Li Xi: Manevrele militare din jurul Taiwanului au ca scop testarea capacităţii Chinei de a prelua puterea în insulă

China a indicat, Vineri, că manevrele în curs de desfăşurare în jurul Taiwanului au ca scop testarea capacităţii sale militare de a prelua puterea în insula autonomă, potrivit media de stat, relatează AFP.
Exerciţiile Joint Sword-2024A, care au început Joi dimineaţa şi se desfăşoară timp de două zile, au ca scop să testeze "capacitatea de a prelua puterea şi loviturile comune, precum şi de a controla teritorii cheie", a declarat Li Xi, purtătorul de cuvînt al Comandamentului teatrului de Est al Armatei chineze.
China a lansat Joi manevre militare în jurul Taiwanului, la trei zile după învestirea noului preşedinte Lai Ching-te pe insulă, a informat agenţia oficială de presă Xinhua, citată de AFP.
”Aceasta este o pedeapsă severă pentru actele separatiste ale forţelor independentiste din Taiwan şi un avertisment sever împotriva ingerinţei şi provocării forţelor externe”, a declarat Li Xi, citat de Xinhua.
”Taiwanul va apăra valorile libertăţii şi democraţiei”, a reacţionat noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te. "Voi sta pe linia frontului cu fraţii şi surorile noastre din Armată pentru a apăra împreună securitatea naţională", a spus el.
Săptămîna aceasta, China a catalogat discursul de învestire al noului preşedinte taiwanez Lai Ching-te drept o "afirmare a independenţei Taiwanului" şi l-a ameninţat cu "represalii".
Taiwanul este autonom din 1949, cînd naţionaliştii s-au refugiat pe insulă după înfrîngerea lor de către forţele comuniste în războiul civil chinez de pe continent.
Beijingul consideră insula guvernată democratic ca parte a teritoriului său şi nu a exclus folosirea forţei pentru a o pune sub controlul său, reaminteşte AFP.












