Lavrov: Demersul Occidentului de a impune o înfrîngere strategică a Rusiei în Ucraina nu va dispărea în viitorul apropiat
Relaţiile dintre Rusia şi Occident nu vor mai fi ca înainte şi a gîndi altfel înseamnă să construieşti castele de nisip, a declarat Vineri ministrul de Externe rus Serghei Lavrov, transmite EFE.
"Aşteptările celor care deplîng prăbuşirea relaţiilor noastre cu colegii noştri occidentali şi care cred că într-o zi totul va reveni la normal sunt castele de nisip", a declarat şeful diplomaţiei ruse, în cadrul tradiţionalului său discurs la Institutul de Stat pentru Relaţii Internaţionale al Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse (MGIMO), cu ocazia începerii anului universitar.
Potrivit lui Lavrov, demersul Occidentului de a impune o "înfrîngere strategică a Rusiei în Ucraina nu va dispărea în viitorul apropiat".
În acelaşi timp, în cazul în care ţările occidentale îşi propun brusc să revină la relaţii "relativ normale", Moscova se va gîndi dacă trebuie să fie de acord cu aceasta.
"Nu vom coopera cu Occidentul în acele zone de care depinde securitatea noastră", a subliniat el.
În ceea ce priveşte capacitatea Occidentului de a-şi atinge obiectivele în Ucraina, ministrul de Externe rus a apreciat că pentru aceasta trebuie doar să se uite la operaţiunile în care au fost implicaţi în trecut, precum războiul din Irak sau Afganistan.
Lavrov răspunde, în mod tradiţional, de fiecare 1 Septembrie, la întrebările studenţilor MGIMO, cel mai prestigios centru de pregătire a diplomaţilor ruşi pe care actualul şef al diplomaţiei ruse l-a absolvit în 1972.