Lavrov a declarat că rușii sunt pregătiți de negocieri cu Ucraina, dar fără încetarea focului, pentru că, chipurile, ”au fost deja păcăliți o dată”

Rusia este pregătită pentru discuții despre rezolvarea conflictului din Ucraina, dar nu va lua în considerare nici o propunere de încetare a focului, deoarece Moscova a fost deja înșelată o dată, a declarat, la sfîrșitul săptămînii trecute, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, scrie TASS.
„Analizăm și acționăm în contextul în care s-a ajuns. (...) În Martie și Aprilie 2022, au început negocierile, dar două zile mai tîrziu a fost Bucha (masacrul din orașul ucrainean Bucha) pentru că, probabil, cineva din Londra sau Washington nu vrea ca acest război să se încheie”, a declarat Lavrov, la o conferință de presă după Adunarea Generală a ONU.
„De aceea, acum, cînd auzim de negocieri, președintele Vladimir Putin a spus foarte clar: da, suntem pregătiți pentru negocieri, dar nu vom lua în considerare nici o propunere de încetare a focului, pentru că am luat-o în calcul o dată, dar ne-ați înșelat”, a subliniat Lavrov.
Înaltul diplomat rus a subliniat că Occidentul i-a interzis Kievului să negocieze cu Moscova.
„Nu doar că eram pregătiți, ci am fost de acord să negociem, am ajuns la un acord în Aprilie 2022. Și după aceea, după cum am înțeles, Zelensky i s-a spus: pentru că au fost de acord atît de repede, hai să-i epuizăm”, a mai declarat Lavrov.
Ministrul rus de Externe enunțase anterior teza potrivit căreia cu cît Kievul amînă mai mult negocierile cu Moscova, cu atît va fi mai greu să negocieze mai tîrziu. Potrivit acestuia, primul pas pentru astfel de contacte ar trebui să fie abolirea decretului lui Zelenski care interzice dialogul cu Putin.












