La 91 de ani, Clint Eastwood revine pe marile ecrane cu filmul „Cry Macho”

La 91 de ani, Clint Eastwood revine pe marile ecrane. El joacă, produce și regizează filmul „Cry Macho”, care va fi lansat luna viitoare. Noua peliculă a lui Clint Eastwood spune povestea unui star de rodeo decăzut, care trăiește o dramă, dar reușește, după multă durere, să-și regăsească sensul în viață. El este angajat să-l scape pe fiul adolescent al șefului lui de problemele în care intrase din cauza anturajului și să-l aducă din Mexic în Texas.
Clint Eastwood a cîștigat Oscarul de patru ori – de două ori pentru cel mai bun regizor și de două ori pentru cel mai bun film. A fost recompensat, de asemenea, la Cannes, cu un Palme D'or pentru întreaga carieră.
Născut la 30 Mai 1930, Clint Eastwood are la activ peste 50 de filme. Pînă să se dedice carierei de actor a avut diverse ocupaţii: tăietor de lemne, metalurgist, grădinar, ajutor la o benzinărie şi pianist. Și-a început cariera de actor cu mici roluri, în anii 1950, înainte de a ajunge celebru, rolurile de justițiar fiind cele care l-au consacrat. Primul rol important a fost cel din trilogia western „A Fistful of Dollars” (1964), după care au urmat seriile de filme western „For a Few Dollars More” (1965), „The Good, The Bad and The Ugly” (1967), ambele regizate de Sergio Leone.












