Kremlinul stă cu ochii larg deschiși și cu urechile ciulite asupra summitului NATO de la Washington
Kremlinul a indicat, Marţi, că urmăreşte cu "maximă atenţie" summitul NATO care se deschide Marţi la Washington, dat fiind faptul că "Alianţa Nord-Atlantică consideră Rusia drept inamicul său", relatează AFP, EFE şi Reuters.
"Aceasta este o alianţă care consideră Rusia drept inamic, adversar. Este o alianţă care a declarat în mai multe rînduri, în mod deschis, că obiectivul său este să provoace o înfrîngere strategică Rusiei pe cîmpul de luptă. Acesta este motivul pentru care vom urmări cu cea mai mare atenţie retorica discuţiilor care vor avea loc şi deciziile ce vor fi luate", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvînt al Kremlinului, în cadrul conferinţei de presă zilnice.
În plus, a subliniat Peskov, NATO este un bloc care este "direct implicat în conflictul ucrainean de partea Ucrainei".
Liderii ţărilor membre ale Alianţei Nord-Atlantice, care s-a extins la 32 de membri pentru a include Finlanda şi Suedia după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina în Februarie 2022, se reunesc Marţi, la Washington, pentru un summit destinat să confirme sprijinul său pentru Ucraina, dar dominat de un climat de incertitudine politică înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA în Noiembrie.
Ţările NATO furnizează de la începutul conflictului un ajutor militar vital Ucrainei, chiar dacă Kievul deplînge faptul că acest sprijin este insuficient pentru a respinge Armata rusă de pe teritoriul său.
Preşedintele Volodimir Zelenski, care va participa la summit, ar urma să pledeze pe lîngă aliaţii săi occidentali pentru livrarea de mai multe sisteme de apărare antiaeriană, la o zi după noi atacuri masive cu rachete ale Rusiei asupra oraşelor ucrainene, care au făcut cel puţin 37 de morţi şi 150 de răniţi, în special la spitalul pediatric din Kiev, distrus parţial.
Peskov a reiterat Marţi poziţia rusă, susţinînd că Rusia "nu loveşte ţinte civile" şi atribuind antiaerienei ucrainene responsabilitatea pentru aceasta, contrar dovezilor de pe teren.