Kremlinul exclude orice coexistenţă cu actualul regim de la Kiev şi susţine că poate rezista NATO oricît va fi nevoie
Rusia nu poate coexista cu actualul regim ucrainean şi va rezista alianţei militare a NATO cît timp va fi necesar pentru ca Moscova să-şi atingă obiectivele, a declarat, Marţi, un diplomat de rang înalt din cadrul Ministerului Afacerilor Externe rus, informează Reuters, potrivit Agerpres.
"Actualul regim (ucrainean) este absolut toxic, la ora actuală noi nu vedem nici o opţiune de coexistenţă cu acesta", a declarat ambasadorul plenipotenţiar rus Rodion Miroşnik, fost ambasador în Rusia al autoproclamatei Republici Populare Lugansk, în faţa unor jurnalişti la Moscova.
Potrivit lui Miroşnik, Ucraina a comis crime împotriva civililor, iar NATO a livrat arme interzise Ucrainei, însă, în final, Occidentul îşi va pierde interesul pentru Ucraina, iar autorităţile de la Kiev vor intra în colaps.
"Noi putem rezista NATO atît timp cît va fi nevoie pentru a atinge obiectivele pe care le-a formulat preşedintele" rus Vladimir Putin, a mai afirmat Miroşnik.