”Kissinger iese din trecutul profund si spune ca o bucata din Ucraina ar trebui sa fie data Rusiei"

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat un atac virulent la adresa fostului secretar de stat american Henry Kissinger, care a sugerat, Marţi, că negocierile de pace ar trebui să vizeze crearea de graniţe de-a lungul "liniei de contact" în Donbas, aşa cum exista în ajunul invaziei ruseşti, transmite CNN.

În ultimul mesaj video postat pe reţelele de socializare, Zelenski a declarat: ”Indiferent de ceea ce face statul rus, există cineva care spune: «Să luăm în considerare interesele sale». Anul acesta, la Davos, s-a auzit din nou. În ciuda miilor de rachete ruseşti care lovesc Ucraina. În ciuda faptului că zeci de mii de ucraineni au fost ucişi. În ciuda a ceea ce s-a întîmplat la Bucea şi Mariupol. În ciuda oraşelor distruse. În ciuda "lagărelor de filtrare" construite de statul rus, în care se ucide, se torturează, se violează şi se umileşte ca pe bandă rulantă”.  

"Rusia a făcut toate acestea în Europa, dar, totuşi, la Davos, de exemplu, domnul Kissinger (fostului secretar de stat american Henry Kissinge – n.r.) iese din trecutul profund şi spune că o bucată din Ucraina ar trebui să fie dată Rusiei", a adăugat Preşedintele ucrainean. 

Kissinger a vorbit prin legătură video la Forumul de la Davos. În comentariile sale, Kissinger a spus: "Nu este vorba de un conflict de stat. Negocierile trebuie să înceapă în următoarele două luni, înainte de a crea tulburări şi tensiuni care nu vor fi uşor de depăşit. În mod ideal, linia de demarcaţie ar trebui să fie o revenire la status quo ante", sugerînd aparent că Ucraina ar trebui să accepte să renunţe la o mare parte din Donbas şi Crimeea.  

"Continuarea războiului dincolo de acest punct nu ar fi despre libertatea Ucrainei, ci un nou război împotriva Rusiei însăşi", a declarat Kissinger.

Zelenski a comparat opiniile lui Kissinger cu împăcarea Germaniei naziste în 1938. Domnul Kissinger iese din trecutul profund şi spune că o bucată din Ucraina ar trebui să fie dată Rusiei. Ca să nu existe o înstrăinare a Rusiei de Europa. Calendarul domnului Kissinger se pare că nu este 2022, ci 1938, iar el a crezut că vorbeşte cu o audienţă nu la Davos, ci în ceea ce era atunci Munchen", a spus el. 

"Apropo, în anul real 1938, cînd familia domnului Kissinger fugea din Germania nazistă, acesta avea 15 ani", a adăugat Zelenski.