Kievul este luat cu asalt. Elicopterele rusesti zboara deasupra Capitalei Ucrainei. Atac cu rachete de tip Grad, de asteptat

Forţe ruse au pătruns în regiunea Kiev, dinspre Belarus, în vederea unui atac cu rachete de tip Grad vizînd ţinte militare, anunţă Joi într-un comunicat grănicerii ucraineni, relatează AFP, scrie Adevărul.ro.
Joi la prînz, elicopterele ruseşti au apărut pe cerul Capitalei ucrainene survolînd baza aeriană Gostomel de la periferia Kievului, în timp ce mai multe au zburat deasupra centralei hidroelectrice Kahovka de pe rîul Nipru.
Un jurnalist al France Presse a constatat prezenţa mai multor elicoptere fără însemne de identificare zburînd în grup la joasă altitudine deasupra unei suburbii a Kievului, capitala ucraineană.
Rusia a lansat, Joi dimineaţă, o operaţiune militară la scară mare împotriva Ucrainei, sub pretextul de a apăra persoanele din Estul Ucrainei de "abuzuri" şi "genocid" din partea Guvernului ucrainean.
Potrivit unor informaţii neconfirmate este vorba despre un zbor în grup care provine din Belarus.
Ministerul Apărării din Belarus, un aliat al Rusiei, a anunţat închiderea spaţiului aerian belarus deasupra frontierei ucrainene, în Sud, începînd de la ora 9.00 GMT. Minskul a închis acest spaţiu aerian cu scopul de a ”garanta securitatea folosirii spaţiului aerian” al Belarusului.











