Radicalismul de după modelul ”corectitudinii politice” al acestei lupte

Autor: Mihai CONȚIU

Din start, precizez clar că, în rîndurile care urmează, nu fac o campanie ascunsă pro-fumat, ci voi aborda și legalitatea existenței acestui viciu. Deși sunt fumător, am reușit să-i determin pe mulți tineri să nu se apuce de fumat ori să se lase de el, dîndu-le exemplul meu personal prost și dăunător. Știm cu toții cîte de justă este campania împotriva fumatului și cît este de necesară, iar asta o poate confirma orice medic, fie că nu este fumător, fie că este.

Problema pe care o pun se referă și la dimensiunile acestei campanii anti-fumat, la faptul că această deprindere este un viciu legal, motiv pentru care, în paralel, fumătorii trebuie să se bucure și ei de o anumită protecție înțelegătoare, să nu fie exilați ca niște ciumați. Autorii legilor anti-tabac din România și din Republica Moldova au vrut parcă să fie mai cu moț decît Papa de la Roma. Este suficient să amintesc faptul că, primii fiind românii, a fost interzis fumatul și în cluburile de noapte, în contextul general că prin aceasta sunt protejați minorii, de parcă minorii ar avea dreptul să frecventeze astfel de locații. Acum, urmează să intre în vigoare și interdicția de a se fuma pe terasele descoperite ale barurilor, cafenelelor și restaurantelor.

În Țările europene dezvoltate și civilizate, fumatul este interzis în interiorul restaurantelor, dar este permis pe terase, pe străzi și în parcuri. În Antwerpen, Belgia, de exemplu, a fost amenajat încă un mare parc de plimbare, cu spații de joacă pentru copii, teren de sport etc. În acest parc, Primăria a amplasat numeroase ”coșuri de gunoi” inteligente. După ce apeși pedala ca să se deschidă și arunci ceva, robotul îți mulțumește și sonorizează aplauze furtunoase. În partea de mijloc a acestor ”coșuri de gunoi”, este amplasat un orificiu pentru aruncarea mucurilor de țigară, avînd însemnul de rigoare, probă că fumatul este permis în aceste parcuri. Personal, am văzut numeroși părinți, belgieni localnici, nu imigranți, care fumau și beau și cîte o bere chiar în preajma copiilor lor, fără ca aceste lucruri să fie privite ca o anormalitate.

În cele mai multe aeroporturi din lume există spații special amenajate pentru fumători. Pe aeroportul din Istanbul exista cînd l-am tranzitat ultima oară, pe cel din Viena ori din Abu Dhabi, de asemenea, sunt astfel de spații, însă în cel din Bruxelles nu există așa ceva, ca, de altfel, și în Aeroportul Chișinău.

Radicalismul luptei împotriva fumatului legiferat de către moldoveni îmi amintește de cel al ”corectitudinii politice”. În mod normal, legiuitorul trebuia să ia în calcul unele drepturi permisive ale fumătorilor, iar asta prin autorizare restaurantelor, cluburilor ori cafenelelor care au spații deschise să creeze locuri special amenajate pentru fumători, fie și închise cu sticlă și bine ventilate, adică tot un fel de terase. Repet că vorbim despre un viciu legal din care Statul cîștigă mai mult decît noi, sclavii lui.

Guvernele fac bani din taxe și impozite, unele din vînzare sau trafic cu armament, droguri, tutun sau diamante etc. Cetățenii, în general, nu sunt proprietari absoluți ai nici unui bun – dacă îți cumperi o casă, nu-i a ta în totalitate, deoarece plătești taxa de timbru cînd ai achiziționat-o, iar mai apoi, impozitul anual, căci dacă nu-l plătești ți-o confiscă Statul. La fel e și cu mașinile. Chiar și munca ta zilnică, la Stat ori la particular, îți este taxată – adică Statul își ia partea lui din înțelegerea pe care ai făcut-o cu angajatorul. Ești taxat inclusiv și din munca suplimentară pe care o faci într-un serviciu paralel.

În final, constatăm că există riscul permanent ca unii chiar dintre adolescenți să se lasă pradă viciului legal al fumatului, motiv pentru care considerăm că e necesară și obligatorie o campanie masivă și permanentă anti-fumat în toate școlile și instituțiile, dar este legitim ca și fumătorii să aibă și ei o minimă protecție permisivă și niște nenorocite de condiții de a fuma o țigară la o cafea ori o bere!