ISW afirmă că, potrivit unor surse de la Kremlin, Putin i-a dat ordin lui Șoigu să stopeze contraofensiva Ucrainei pînă la începutul lunii Octombrie

Președintele rus, Vladimir Putin, i-a dat termen luna Octombrie ministrului Apărării, Serghei Șoigu, pentru a opri contraofensiva forțelor armate ale Ucrainei, relatează Institutul pentru Studierea Războiului (ISW).

„O sursă din interiorul Kremlinului susține că Putin i-ar fi dat ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu, un termen limită pînă la începutul lunii Octombrie 2023 pentru a îmbunătăți situația de pe front, a opri contraofensivele ucrainene și trupele ruse să preia din nou inițiativa”, transmite ONG-ul american.

Sursele citate spun că este posibil ca Putin să fi ordonat comandamentului militar rus să cucerească toate pozițiile defensive inițiale pentru a crea iluzia că toată contraofensiva ucraineană nu au obținut nici un efect tactic sau operațional, în ciuda sprijinului semnificativ occidental.

Această manevră poate avea succes pe termen lung doar dacă trupele ruse pot împiedica efectiv forțele ucrainene să pătrundă și să elibereze teritorii mari, notează ISW.

Vladimir Putin a recunoscut pentru prima dată începutul contraofensivei ucrainene, pe 9 Iunie, și a punctat două idei principale pentru discursul rus: că forțele ucrainene nu vor obține cîștiguri semnificative datorită apărării rusești bine pregătite și că forțele ucrainene ar suferi pierderi mari de personal și de echipament militar occidental.

„Putin și Kremlinul prezintă operațiunile rusești de apărare ca pe o victorie majoră pe cîmpul de luptă, iar contraatacurile constante ale Rusiei permit Kremlinului să susțină că aceste operațiuni sunt victorii izolate pe fundalul unei lipse generale de succes rusesc în altă parte pe front”, se arată în raport.

Analiştii sugerează că scopul rușilor este să submineze sprijinul şi încrederea în forţele ucrainene din Ucraina şi din Occident.