Autor: Dinu MIHAIL

Motto: “Republica Moldova nu este România, Republica Moldova are propria sa istorie şi propriile provocări” (James Pettit, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chişinău).

Întotdeauna cultura unui popor porneşte de la un elementar AMINTEŞTE-ŢI!

E aici o atitudine faţă de înaintaşi care nu ţine de idolatrie. Aminteşte-ţi cine eşti, de unde vii şi abia atunci o să ştii unde mergi pe această Vale a bucuriei şi plîngerii, a certitudinii şi iluziei, a triumfului şi căderii, căreia în limbaj obişnuit i se mai zice Viaţă.

Adică istoria e una, cu firul neîntrerupt al tradiţiei. De fiecare dată jertfa eroului căzut la datorie (la margine de hotar, pe schelele unei ctitorii, la masa de scris) e un testament pentru viitorime. Un testament pe care trebuie să-l ridicăm, să-l scuturăm de colb şi să-l descifrăm pentru neuitare, căci uitarea este autocondamnare la infirmitate sufletească şi spirituală.

Cine nu-şi cunoaşte trecutul nu poate înţelege urgenţele prezentului şi riscă să rateze şansele viitorului – sub aceste auspicii s-a desfăşurat la 25 august curent lansarea lucrării Istoria Moldovei (în 3 volume, cu un total de aproximativ 1500 de pagini), editată de către Asociaţia Istoricilor şi Politologilor “Pro-Moldova” cu suportul financiar al Campaniei Naţionale “Iubesc Moldova”, susţinută de Igor Dodon.

Exegeza colectivă în cauză reprezintă o lucrare academică şi este consacrată istoriei medievale, moderne şi contemporane a Moldovei (sec. XI-începutul sec. XXI). Ea este destinată colaboratorilor ştiinţifici, profesorilor de istorie din instituţiile preuniversitare şi tuturor celor ce se interesează de istoria unui durut pămînt numit Moldova.

După cum menţionează în prefaţă doctorul habilitat în istorie Vladislav Grosul, partea de noutate rezidă în faptul că în această lucrare sînt incluse şi, astfel, puse “în circuitul ştiinţific multiple materiale inedite de arhivă, din presa vremurilor trecute şi din literatura memorialistă, ... au fost folosite din plin (multe pentru prima oară) letopiseţe şi cronici moldoveneşti, polone, bulgare, ungare, bizantine, diverse documente ale cancelariilor de stat din diferite ţări, inclusiv corespondenţa diplomatică, lucrări ştiinţifice ale autorilor moldoveni şi europeni din secolele XV-XVIII”.

Istoria Moldovei în 3 volume constituie prin sine “unica ediţie de sinteză care a văzut lumina tiparului în ultimii 35 de ani”, avea să menţioneze în cadrul evenimentului doctorul în istorie Valentin Beniuc, doctor habilitat în politologie, profesor universitar, rector IRIM. În context, “apare fireasca întrebare: de ce în cei 25 de ani de existenţă a statului Republica Moldova nu au fost întreprinse măsuri de elaborare a unei asemenea lucrări?”

Dacă nu e cu supărare, dom’ profesor, ne permitem noi să răspundem. Din 1991, de cînd moldovănaşii au venit la putere, Moldova a devenit, din grădină a Domnului (căci rai anume asta înseamnă: grădină), un paradis al hoţilor, al interlopilor, al bandiţilor şi contrabandiştilor. Care pămînt din cele incluse

cîndva în componenţa URSS l-a născut pe Regele contrabandiştilor, Filat? Moldova! Care pămînt l-a născut pe Cel mai mare raider din CSI, Platon? Moldova! – Este adevărat că domnul Plahotniuc...? – Daaa!

Fiind preocupaţi, ziua şi noaptea, de vandalizarea ţării, politicienii de la Chişinău n-au mai avut timp să se gîndească (şi) la Istorie, prin aceasta punînd în pericol însăşi existenţa Statului Moldovenesc. Cunosc cazuri cînd s-au făcut şedinţe de guvern sîmbăta şi duminica, pentru a li se da în regim de urgenţă unor aşa-zişi oameni de afaceri proprietăţi din bunul public. Ruşii, iată, au plecat, avem liber la furat! Banul, banul nemuncit contează, după noi vină măcar şi potopul! Şi a venit pe 26 noiembrie 2014, cînd Filat cu a lui ceată, toţi bandiţi cu fruntea lată, au Furat miliardul. Este un obicei al pămîntului din ultimii 25 de ani care are toate şansele să se transforme într-o tradiţie. Într-un fel de furatul miresei, ca la nunţile moldoveneşti. Dacă vă mai amintiţi, în 2002, cînd Iurie Roşca umbla de-a căţăratelea prin copacii din faţa Preşedinţiei, am avut chiar şi Furatul cubreacovului. Apropo: istoricii unionişti de la Chişinău, care acum, după lovitura aplicată de către James Pettit, umblă cu scrobul între picioare, ne sînt datori cu o explicaţie: Cine, totuşi, l-a furluat atunci pe Vlad Cubreacov, de la al cărui martiriu se împlinesc, în 2017, 15 ani? Doamne, cîtă isterie, cîtă diaree patriotică s-a mai produs atunci pe ambele maluri ale Prutului! Iată aşa driblăm realitatea şi butem noi Istoria. Muicăăă, sîntem neam de piatră, cînd e vorba despre vatră!

În pofida manierei istorice diferite şi a existenţei unor deficienţe de stil – discontinuitate în expunere, repetări, derapaj de sens după traducerea textului – considerăm că valoarea acestei lucrări este nu doar incontestabilă, dar şi inedită. Ea ne mobilizează spre consolidarea şi afirmarea statului Republica Moldova care, iată, recent a împlinit 25 de ani de existenţă.

Noi sîntem singurul stat din lume în care în şcoli şi universităţi se studiază istoria unui alt stat, România. Care va fi reacţia comunităţii ştiinţifice vîndute pe-un capăt faţă de această lucrare de istorie? La noi există şi funcţionează ireproşabil un sublim nărav academic chişinăuiano-bucureştean: opiniile, cărţile care “deranjează” sînt neutralizate nu prin critică, prin discuţii, ci prin conspiraţia tăcerii. Este aceasta, cumva, poziţia exigentului exeget olimpian? Nici pe departe: este, categoric, atitudinea intolerantului, nedemocratului, în fine, a laşului!