Intr-un incendiu izbucnit in apropiere de Lyon, 10 oameni, printre care si cinci copii, au murit arsi de vii

Zece persoane, printre care şi cinci copii cu vîrste între 3 şi 15 ani, au murit şi 14 au fost rănite într-un incendiu care a izbucnit Vineri dimineaţă în apropiere de Lyon, au anunţat ministrul de Interne, Gerald Darmanin, şi Prefectura, potrivit AFP şi Reuters, scrie agerpres.
Potrivit lui Darmanin, cauza incendiului nu se cunoaşte deocamdată.
„Există mai multe scenarii şi va fi deschisă o anchetă”, a spus el, precizînd că este în contact cu Preşedintele Emmanuel Macron despre incident. Aproximativ 180 de pompieri au fost trimişi la faţa locului, iar incendiului a fost stins, a mai afirmat ministrul. Focul a izbucnit la primele ore ale dimineţii de Vineri la un imobil rezidenţial de şapte etaje din localitatea Vaulx-en-Velin din apropiere de Lyon. Flăcările au pornit de la parter şi s-au extins spre etaje.
Conform Prefecturii, doi dintre pompieri au fost răniţi uşor în timpul intervenţiei.












