INFRACŢIONAL

Condamnat la închisoare pentru că şi-a incendiat concubina
Un bărbat originar din Azerbaidjan, stabilit cu traiul la concubina sa în raionul Rezina, a fost condamnat pentru agresarea fizică şi incendierea acesteia. Potrivit datelor Procuraturii Rezina, în luna decembrie 2013, cei doi au consumat alcool, după care s-au certat. Bărbatul a lovit femeia, iar mai apoi a stropit-o cu combustibil şi i-a dat foc. Victima a suferit arsuri pe 70 la sută din suprafaţa corpului şi a decedat la scurt timp. În cadrul urmăririi penale, procurorii au stabilit că inculpatul deseori îşi agresa fizic concubina, iar anterior a mai fost în conflict cu legea. Procuratura Generală a anunţat că pentru comiterea violenţei în familie soldată cu decesul victimei, inculpatul, în vîrstă de 46 de ani, a fost condamnat la zece ani de închisoare în penitenciar de tip închis. Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul a fost obligat să achite fiului victimei un prejudiciu material în sumă de 20 mii de lei. Sentinţa este cu drept de atac.
Directoarea unei grădiniţe este suspectată de escrocherie
Directoarea unei grădiniţe din municipiul Bălţi a fost reţinută, în flagrant, în timp ce primea 2 600 de lei. Potrivit poliţiei, suspecta estorca, lunar, bani de la lucrătorii grădiniţei şi de la părinţii copiilor care frecventează instituţia. Banii erau colectaţi sub pretextul unui „fond al grădiniţei”, dar erau folosiţi în scopuri personale. Totodată, directoarea influenţa subalternii să-i împrumute sume băneşti şi bijuterii din aur, iar pe unii i-a obligat să ia credite de la mai multe bănci comerciale din Bălţi. Ulterior, creditele erau achitate de persoanele pe numele cărora erau perfectate acestea, de frică să nu le fie sechestrate imobilele şi bunurile puse în gaj. Femeia este cercetată penal şi riscă o amendă de 20 de mii de lei şi pînă la şase ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de pînă la trei ani.
Un taximetrist a fost atacat cu o armă şi tîlhărit
Un taximetrist din capitală, în vîrstă de 48 de ani, a fost atacat de un individ cu un pistol, care l-a deposedat de bani şi alte bunuri materiale. Incidentul a avut loc pe bd. Mircea cel Bătrîn din sectorul Ciocana al capitalei, după miezul nopţii. Poliţia anunţă că a reţinut un suspect. Acesta are 28 de ani şi este domiciliat în capitală. Oamenii legii au depistat asupra individului pistolul cu gaze care a fost folosit în momentul atacului. Pe marginea acestui caz a fost pornit un dosar penal pentru „Tîlhărie”, care prevede pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 8 la 10 ani. Bănuitul are antecedente penale şi este cercetat în stare arest.
Sursa: Moldpres, IPN












