INFRACŢIONAL
Un primar a fost condamnat la şase ani de închisoare
Primarul comunei Cruzeşti, municipiul Chişinău a fost condamnat la şase ani şi şase luni de detenţie cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pe un termen de trei ani şi şase luni pentru comiterea abuzului în serviciu, fals în acte publice şi depăşirea atribuţiilor de serviciu. Potrivit Procuraturii Generale, în perioada 2003–2004, primarul şi-a eliberat un teren cu o suprafaţă de 0,1223 ha, fără a încheia un contract de vînzare-cumpărare a lotului şi fără a achita taxa stabilită pentru buget. Astfel, acesta a cauzat intereselor publice un prejudiciu de circa 25 de mii de lei. În aceeaşi perioadă, primarul a falsificat decizia consiliului local, prin care fiicei sale i-a fost alocat ilegal un teren pentru construcţie locativă în mărime de 0,1 ha. Tot el a fost învinuit şi de faptul că în decembrie 2006, contrar Codului familiei, a înregistrat căsătoria fictivă dintre fiica sa şi vărul acesteia pentru a justifica acordarea ilegală a lotului de pămînt. În 2009 inculpatul a fost condamnat doar la amendă în sumă de 5 mii de lei, sentinţa însă a fost atacată de procuror, care a solicitat ca primarul să fie recunoscut vinovat şi condamnat la închisoare. Un an mai tîrziu Curtea de Apel Chişinău a dispus încetarea procesului penal în privinţa inculpatului. În urma recursului ordinar a fost casată decizia Curţii de Apel Chişinău şi dispusă rejudecarea cauzei. Astfel, în mai 2011, inculpatul a fost condamnat doar pentru abuz în serviciu la amendă în sumă de 10 mii de lei. Procurorii iarăşi au contestat decizia şi recent inculpatul a fost condamnat la închisoare. Decizia Curţii de Apel Chişinău este cu drept de atac în termenii stabiliţi de lege.
Administratorul unei firme „Work&Travel” a fost reţinut de CAN pentru spălare de bani
Administratorul unei firme„Work&Travel” din capitală a fost reţinut de către ofiţerii Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor din cadrul CNA. Potrivit datelor CNA, bărbatul este bănuit de organizarea unei scheme de spălare a banilor, în urma căreia 168 de studenţi au fost deposedaţi de peste 2 mln de lei prin fraudarea cardurilor bancare. Urmare investigaţiilor efectuate de CNA, s-a constatat că, folosind abuziv datele cu caracter personal ale studenţilor, care au aplicat în 2012 la programul „Work&Travel” şi au muncit în SUA, bănuitul a deschis pe numele acestora 168 de carduri bancare în două bănci autohtone. Bărbatul a putut intra în posesia cardurilor după ce şi-a creat o întreprindere şi ar fi solicitat băncilor eliberarea cardurilor salariale pentru angajaţii săi. În urma activităţii desfăşurate pe teritoriul SUA, studenţii trebuiau să primească restituiri de taxe de la Serviciul Fiscal al SUA – un procent din banii dobîndiţi în perioada aflării în State. De aceste restituiri însă a beneficiat bănuitul. Banii din SUA intrau pe conturile de card deschise pe numele studenţilor, fără consimţămîntul acestora, iar ulterior reţinutul îi extrăgea din bancomatele din ţară. Datele preliminare ale anchetei arată că, timp de 24 de ore, erau utilizate între 10 şi 40 de carduri, fiind ridicate sume între 1000 şi 5000 de lei la fiecare operaţiune. Zilele curente, ofiţerii de urmărire penală ai CNA au efectuat mai multe perchiziţii la domiciliul bănuitului, dar şi altor persoane aflate în vizor, precum şi la oficiul întreprinderii. În urma acestora, au fost depistate 78 de carduri bancare, plicuri de la instituţiile bancare din Republica Moldova şi de peste hotare, ce conţin informaţii confidenţiale despre conturile bancare, extrase de retragere a numerarului de la bancomate, scrisori de la Departamentul de venituri al SUA pe numele persoanelor fizice din Moldova venite prin poşta rapidă. Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru abuz de serviciu şi spălare de bani, iar bărbatul riscă pînă la 15 ani de închisoare.
Un bărbat a decedat, fiind înjunghiat de gazda la care plecase în ospeţie
Un bărbat din Chişinău a decedat, iar altul se află în stare gravă la spital, după ce au fost înjunghiaţi de proprietarul casei la care au plecat în vizită. Potrivit poliţiei, toţi trei au servit băuturi alcoolice în mod excesiv. Ca rezultat, s-a iscat un conflict şi proprietarul casei i-a înjunghiat pe ambii cu un cuţit de bucătărie, după care a părăsit locul faptei. În urma traumelor provocate, unul din bărbaţi a decedat la Spitalul de urgenţă. Suspectul a fost reţinut pentru 72 de ore. Acesta şi-a recunoscut vina şi riscă pedeapsă de la 12 pînă la 15 ani de închisoare.
Sursa: Moldpres