INDIA CERE PUNEREA SUB SUPRAVEGHERE A ARMELOR NUCLEARE ALE PAKISTANULUI

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) ar trebui să preia controlul asupra armelor nucleare ale Pakistanului, a declarat joi ministrul indian al Apărării, Rajnath Singh. Declarația vine la cîteva zile după ce vecinii înarmați cu arme nucleare au încheiat cel mai grav conflict militar dintre cele două țări din aproape trei decenii, scrie Reuters.

Luptele au izbucnit săptămîna trecută între cele două state, după ce India a atacat ceea ce a numit „tabere teroriste” în Pakistan, ca represalii pentru un atac care a avut loc luna trecută în Kashmir, soldat cu moartea a 26 de oameni. India a anunțat că atacul a fost sprijinit de Pakistan.

Islamabadul a negat acuzațiile, iar ambele țări au lansat rachete și drone în spațiul aerian al celeilalte în zilele care au urmat, înainte de a ajunge la un armistițiu sîmbătă.

„Sînt armele nucleare în siguranță în mîinile unei națiuni atît de iresponsabile?”, a spus Singh în timp ce se adresa soldaților din capitala de vară a regiunii Kashmir controlate de India, Srinagar. „Cred că armele nucleare ale Pakistanului ar trebui puse sub supravegherea AIEA.”

Pakistanul nu a răspuns încă la declarația lui Singh.

AIEA este un organism de supraveghere al ONU cu sediul la Viena, care monitorizează programele nucleare pentru a se asigura că acestea sînt de natură pașnică.

India și Pakistanul au devenit puteri nucleare după ce au efectuat teste nucleare reciproce în 1998, iar conflictul lor vechi de decenii a transformat regiunea - cea mai populată din lume - într-unul dintre cele mai periculoase focare nucleare.

Cel mai recent conflict militar dintre cele două țări a degenerat periculos sîmbătă și au existat, pentru scurt timp, temeri că ar putea fi folosit arsenalul nuclear, și asta pentru că armata pakistaneză a anunțat că un organism de conducere responsabil cu supravegherea armelor nucleare urma să se reunească.

Însă ministrul pakistanez al apărării a declarat că nu a fost programată o astfel de întîlnire.

Potrivit analiștilor militari, aceasta ar fi putut fi o metodă folosită de Pakistan pentru a da de înțeles că ia în calcul opțiunea sa nucleară, deoarece Islamabad are o politică de „prima utilizare” n cazul în care existența sa ar fi amenințată într-un conflict.