IGOR DODON SI ZINAIDA GRECEANII AU AVUT O INTREVEDERE CU AMBASADORUL UNGARIEI IN R. MOLDOVA

Miercuri, liderul PSRM Igor Dodon şi Zinaida Greceanîi, liderul fracţiunii PSRM în Parlamentul RM, au avut o întrevedere cu Ambasadorul Ungariei în Republica Moldova, Mátyás Szilágyi, la solicitarea părţii maghiare.
În cadrul discuţiilor oficialii au făcut un schimb de opinii pe marginea situaţiei social-politice din Moldova.
Igor Dodon a declarat că Partidul Socialiştilor va participa la alegerile prezidenţiale cu propria candidatură, care va fi propusă şi aprobată de organele de conducere ale PSRM. Dar, potrivit lui Dodon, formaţiaunea este convinsă că alegerile trebuie să se desfăşoare după ce Comisia de la Veneţia va expertiza legitimitatea deciziei Curţii Constituţiobnale din 4 martie curent cu privire la alegerea directă a şefului statului de către popor. Totodată, Dodon a menţionat că socialiştii rămîn ferm pe poziţia şi insistă ca alegerile prezidenţiale să se desfăşoare concomitant cu alegerile parlamentare anticipate.
În altă ordine de idei preşedintele socialiştilor l-a informat pe ambasador că pe data de 18 aprilie, curent va efectua o vizită de lucru la Strasbourg în cadrul căreia va participa la şedinţa APCE. În faţa forului european, liderul PSRM va expune poziţia celei mai mari forţe de opoziţie din Moldova cu privire la situaţia precară din RM. Pentru luna mai, potrivit lui Dodon se planifică o altă vizită de lucru la Bruxeless.
În context liderul PSRM a subliniat că socialiştii vor continua protestele împotriva guvernării actuale. Astfel pentru 16 aprilie este planificată organizarea unor acţiuni de protest paşnice în cinci centre administrative din Moldova. “Oamenii vor ieşi în stradă ca să-şi apere identitatea, independenţa şi suveranitatea Moldovei, mai ales că în ultima perioadă de timp acestea sînt puse în pericol de activităţile unioniştilor”, a spus Dodon. Totodată preşedintele PSRM a adăugat că socialiştii sînt profund îngrijoraţi de presiunile şi acţiunile unioniştilor din ultima perioadă de timp, îndreptate spre lichidarea Republicii Moldova prin alipirea ei la România. “Consider că RM are interese comune în acest sens cu statul ungar”, a concluzionat Dodon.
Comunicat de presă












