IGOR DODON PARTICIPA LA O VIDEOCONFERINTA A CONSILIULUI ECONOMIC SUPREM EURASIATIC
Astăzi, 19 mai, are loc o ședință a Consiliului Economic Suprem Eurasiatic în format de videoconferință. În cadrul acesteia participă și Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon.
Ordinea de zi cuprinde 10 subiecte, inclusiv principalele orientări pentru politica macroeconomică a țărilor UEEA pentru 2020 – 2021, implementarea principalelor direcții ale activităților internaționale ale UEEA în 2019, raportul anual al CEE privind starea concurenței pe piețele transfrontaliere și măsurile luate pentru prevenirea încălcărilor regulilor generale de concurență, pentru 2019.
Se presupune că Consiliul Economic Suprem Eurasiatic va aproba Direcțiile strategice pentru dezvoltarea integrării eurasiatice pînă în 2025. Lista de măsuri și mecanisme (330 de articole) prevăzute în document este de fapt o „foaie de parcurs” pentru dezvoltarea ulterioară a integrării; implementarea acesteia prevede elaborarea și semnarea în continuare a 13 tratate internaționale, mai mult de 60 de acte juridice normative ale UEEA și introducerea a aproximativ 25 de modificări și completări la Acordul privind Uniunea, precum și modificări în legislația națională a statelor UEEA.
De asemenea, membrii CESE vor examina implementarea programului de liberalizare treptată pentru transportatorii înregistrați pe teritoriul unuia dintre statele Uniunii, a transportului rutier de mărfuri între punctele situate pe teritoriul unui alt stat din cadrul Uniunii. Mai mult decît atît, ordinea de zi include Protocolul privind modificările aduse Tratatului privind UEEA în legătură cu specificarea mecanismului de formare a componenței CEE.
Sursa: aif.md