IGOR DODON: NU EXCLUDEM POSIBILITATEA ORGANIZARII PROTESTELOR
Liderul PSRM, Igor Dodon vine cu noi critici la adresa guvernării după ce Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul ce vizează majorarea graduală a vîrstei de pensionare de la 1 ianuarie 2022. Igor Dodon califică inițiativa PAS drept un genocid social în condițiile în care speranța de viață în rîndul cetățenilor Republicii Moldova este mai redusă față de statele europene. El spune că nemulțumirea oamenilor ar putea duce la izbucnirea protestelor în masă, notează IPN.
Fostul președinte al Republicii Moldova s-a arătat critic la adresa politicilor sociale promovate de partidul de guvernare, menționînd că majorarea pensiilor cu care se laudă PAS este acoperită integral de inflație. Mai mult, potrivit lui Igor Dodon, majorarea vîrstei de pensionare și anularea indexării pensiilor de două ori pe an, în aprilie și octombrie, va aduce bătrînii din Republica Moldova în pragul disperării.
„Politica socială a PAS-ului nu poate fi numită altfel, decît genocid social. Ei le-au promis pensionarilor pensii mai mari, dar ei n-au menționat că prețurile vor crește de două ori la toate produsele și serviciile. Tot ce am reușit noi să facem în 2 ani de zile, ei au anulat. Este vorba despre vîrsta de pensionare, indexarea pensiilor și ajutorul acordat de două ori pe an vîrstnicilor. În 2016, Plahotniuc a decis majorarea graduală a vîrstei de pensionare pînă la 63 de ani atît pentru femei cît și pentru bărbați. Noi am reușit să anulăm această lege. Pentru că la noi oamenii, din păcate, nu ajung pînă la vîrsta de pensionare. Problema trebuia pusă altfel, nu să fie redus numărul de pensionari, ci să fie majorat bugetul, astfel încît să fie achitate mai multe pensii”, a spus Igor Dodon, în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune Primul în Moldova.
Igor Dodon spune că în timpul vizitelor sale în teritoriu, oamenii se arată dezamăgiți de guvernarea PAS. Totuși, potrivit lui, dacă vor fi organizate proteste antiguvernamentale, acestea nu vor avea apartenență politică.
„Poporul trebuie să decidă în privința protestelor. Iar protestele trebuie să fie fără apartenență politică. Nu socialiștii trebuie să organizeze proteste, ci oamenii. Dacă protestele vor fi organizate de noi, oamenii vor spune că dorim să accedem din nou la putere. Noi nu excludem eventualitatea protestelor, dar ele vor avea loc atunci cînd poporul își va dori acest lucru”, a spus Igor Dodon.
De la 1 ianuarie 2022, vîrsta standard de pensionare pentru bărbați va fi de 63 de ani. Pentru femei vîrsta de pensionare la 1 ianuarie 2022 va fi de 59 de ani și 6 luni și va crește cu 6 luni în fiecare an pînă în 2028.
Sursa: IPN