IGOR DODON, LA POSTUL PUBLIC DE TELEVIZIUNE „GRT” DIN GAGAUZIA

”La primele ședințe ale Parlamentului vom vota Guvernul și legile sociale blocate de Maia Sandu”

Președintele PSRM, Igor Dodon, a declarat, la postul public de televiziune din Găgăuzia, că imediat ce va fi începe să activeze noul Parlament, deputații trebuie să voteze un nou Guvern și legile blocate de președintele Maia Sandu.

Liderul socialiștilor a menționat că Parlamentul va trebui să voteze Guvernul în regim de urgență, din cauza situației precare în care a ajuns țara.

”Acest lucru este foarte important, pentru că fără un Guvern funcțional noi nu vom putea să administrăm situația dezastruoasă în care ne-am pomenit cu creșterea prețurilor, a tarifelor, etc”, a declarat Igor Dodon.

Legile ce vor fi supuse votării în primele ședințe ale Parlamentului se referă la majorarea salariilor pentru personalul medical cu 40%, a salariilor din sistemul de educație, anularea ”legii miliardului”, votarea legii care protejează producătorul autohton și legea despre capitalul matern.

”Toate aceste proiecte sînt deja scrise. Doar trebuie să le votăm și să începem să le implementăm”, a declarat liderul PSRM.

 

”Occidentul se implică în politica internă a țării pentru că avem o conducere slabă”

”Occidentul are scopul clar să transforme Moldova în Ucraina. Nu vorbesc de tot Occidentul. Pentru ei Moldova este o pată albă și ei au decis ca să creeze în regiune un front comun antirusesc. Dar în Moldova este Dodon, Voronin, care pledează pentru o politică externă echilibrată. Ei vor acum să rezolve această problemă, cu toate forțele posibile”, a declarat Igor Dodon.

Liderul socialiștilor a declarat că reprezentanții conducerii țării trebuie să ia exemplu de la comunistul Vladimir Voronin, care la i-a indicat clar ambasadorului SUA că există Convenția de la Veneția și că trebuie să respecte suveranitatea țării în care este atașat.

”Trebuie să le indicăm clar că există limite. Ei reprezintă țara lor și nu trebuie să se implice în treburile interne ale țării noastre. La noi este acest haos, pentru că avem o conducere slabă, iar președintele agreează asemenea comportament”, a spus Igor Dodon.

Președintele PSRM a reiterat că Republica Moldova trebuie să promoveze o politică externă echilibrată.

”Noi nu trebuie să ne angajăm în lupta geopolitică pentru ca să fim folosiți drept carne de tun împotriva lui Lukașenko sau Putin. Nu trebuie să permitem acest lucru, dar forțele de dreapta urmăresc acest scop”, a declarat liderul PSRM.

 

Găgăuzia va avea de suferit dacă la putere va veni dreapta

Președintele PSRM, Igor Dodon, susține că Unitatea teritorial administrativă Găgăuz-Yeri va avea de suferit dacă la guvernare vor veni partidele de dreapta. Liderul socialiștilor a declarat că atitudinea acestora deja se conturează prin comportamentul pe care-l manifestă președintele Maia Sandu față de autonomie.

Igor Dodon a îndemnat toate forțele politice care se află în organele de administrare ale regiunii să-și consolideze eforturile pentru a nu admite ca acest lucru să se întîmple.

”Trebuie să ne unim forțele, pentru că avem ce pierde. Riscăm să pierdem țara. Credeți-mă, dacă la putere vor veni politicienii de dreapta, regiunea va avea de suferit. Ei au acum funcția de președinte al țării și vedeți ce comportament are acesta față de autonomie. Trebuie să ne unim forțele și să învingem, nu sînt alte variante”, a declarat Dodon.

Amintim, președintele Maia Sandu a exclus bașcanul Găgăuziei din lista membrilor Consiliului Suprem de Securitate. În schimb, în componența CSS au fost incluși mai mulți reprezentanți ai ONG-urilor. Totodată, în cele șase luni de mandat președintele nu a vizitat niciodată autonomia.

Nistor Grigore 03.06.2021 - 11:25

Săriți la luptă tavarăși comuniști, socialiști/sovietici, ruși, găgăuzi, găgăuți și gogomani! Cei de dreapta și occidentu ne fură țara, vor să instaureze democrația, puterea legii și dreptatea. U.E. vrea să dea 600 mil. euro pentru dezvoltarea țării atrăgîndu-vă de partea vestului. Rusia nu dă bani ci ia, cum să vă orientăm noi astfel spre Rusia? Cum putem noi să mai furăm și să vă prostim în continuare?

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40