IGOR DODON: CURTEA CONSTITUTIONALA ADOPTA DECIZII POLITICE
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, afirmă că Curtea Constituțională de la Chișinău "adoptă decizii politice și se implică în problemele politice".
Șeful statului a acordat un interviu agenției de presă RIA Novosti în care a fost solicitat să comenteze hotărîrea Curții Constituționale de săptămîna trecută prin care a anulat interdicția adoptată de Parlament pentru ONG-uri de a presta servicii oneroase concurenților în campania electorală.
Întrebat de jurnalistul RIA Novosti ce atitudine are față de această situație, Dodon a răspuns: "Este unul dintre exemplele care arată cum Curtea Constituțională adoptă decizii politice și se implică în problemele politice. În această situație ne întrebăm de ce mai este nevoie de Parlament, pentru că anume Parlamentul adoptă legile".
Igor Dodon a spus că judecătorii Curții Constituționale sînt numiți pe criterii politice, din care cauză adoptă decizii politice. Iată de ce trebuie revăzut principiul de numire a lor printr-o reformă constituțională.
"În problema ONG-urilor a existat un larg consens în Parlament, nu a fost vorba doar de voturile socialiștilor, a votat și puterea, și opoziția. Este un precedent foarte periculos. Iată de ce am propus efectuarea unei reforme constituționale. Ea presupune și un punct despre rolul Curții Constituționale și numirea membrilor ei. Curtea Constituțională trebuie să fie deasupra luptelor politice, nu o parte sau un instrument al luptei politice, așa cum se întîmplă din 2013. Acest lucru se întîmplă din cauza că membrii CC sînt numiți de guvern, parlament și Consiliul Superior al Magistraturii. Guvernul este un organ politic, creat de partidele care fac parte dintr-o coaliție, parlamentul este un organ politic. Adică, reiese că în CC, care trebuie să fie apolitic, majoritatea judecătorilor sînt numiți pe criterii politice. Prin urmare, se întîmplă ceea ce vedem. Nu e prima hotărîre controversată, adoptată în acest an, chiar și experții de drept din tabăra dreptei spun că e un haos total. Această problemă trebuie rezolvată sistemic și conceptual", a declarat Dodon.
Amintim că în data de 8 octombrie judecătorii Curții Constituționale au admis parțial sesizarea deputatului Partidului Acțiune și Solidaritate Sergiu Litvinenco, care a contestat anterior prevederea din Legea cu privire la ONG-uri ce le interzicea acestor organizații să presteze servicii contra plată candidaților în perioada campaniei electorale.
„Versiunea aprobată de Guvern nu interzicea organizațiilor comerciale prestarea serviciilor contra plată concurenților electorali în perioada campaniei electorale. Ea interzicea susținerea materială a concurenților electorali și prestarea serviciilor gratuite pentru aceștia. (...) Prin formula adoptată de Parlament însă a fost instituită o interdicție absolută pentru organizațiile necomerciale să presteze contra cost orice servicii concurenților electorali în perioada campaniei electorale, chiar dacă costurile acestor servicii corespund prețurilor de piață sau nu sînt mai mari decît acestea”, a menționat Litvinenco.
În urma deliberărilor, magistrații CCM și-au prezentat poziția.
„Curtea Constituțională hotărăște - se admite parțial sesizarea depusă de Sergiu Litvinenco. Se recunoaște constituțional textul „presta servicii și/sau” în măsura în care ONG-urilor le este permisă prestarea servicii oneroase pentru concurenții electorali în perioada campaniei electorale”, a declarat președintele Înaltei Curți Domnica Manole.
Astfel, organizațiile necomerciale au dreptul să presteze servicii contra plată concurenților electorali în perioada campaniei electorale.
Sursa: sputnik.md