IGOR DODON A PREZIDAT O SEDINTA CU MEMBRII GRUPULUI DE LUCRU PENTRU REGLEMENTAREA PROBLEMELOR CE VIZEAZA TRANSPORTUL INTERNATIONAL
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a prezidat o ședință cu membrii grupului de lucru pentru reglementarea problemelor ce vizează transportul internațional. La discuții au participat Irina Lozovan, deputat PSRM, aleasă în Circumscripția electorală uninominală Ocnița și Dondușeni, Silvia Vîntu, președintele Asociației Transportatorilor Internaționali din Moldova, precum și conducători ai companiilor de transporturi din țară.
Interlocutorii au discutat un spectru larg de chestiuni ce țin de organizarea neîntreruptă a traficului de pasageri și de mărfuri dintre țara noastră și alte țări. În primul rînd, părțile au abordat problema obținerii permiselor eliberate de autoritățile competente ale Federației Ruse pentru tranzitul mărfurilor din Republica Moldova pe teritoriul Ucrainei.
Potrivit informațiilor expuse în cadrul ședinței, la momentul actual, transportatorii moldoveni dețin circa 1800 de permise care sînt valabile de la 1 iulie pînă la 30 septembrie curent. A fost formulată rugămintea de a opera modificări la regulamentele din domeniu și la Codul transporturilor rutiere al Republicii Moldova, pentru a reduce presiunea birocratică asupra companiilor care realizează activități de transport.
Șeful statului i-a informat pe participanții la întrevedere despre faptul că, după negocierile din luna iunie cu Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin și reprezentantul special al Președintelui, Dmitri Kozak, problema acordării permiselor a fost soluționată. Totodată, Igor Dodon a specificat că această chestiune se află la controlul conducerii de vîrf a Republicii Moldova și problemele care apar vor fi soluționate în mod operativ.
Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova