IGOR DODON A AVUT O INTREVEDERE DE LUCRU CU ADMINISTRATIA ORAȘULUI SI RAIONULUI CRIULENI

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Mihail Sclifos, primarul orașului Criuleni, dar și cu alți reprezentanți ai administrației orășenești.

Părțile au discutat chestiuni ce țin de dezvoltarea centrelor raionale. A fost subliniat faptul că localitatea are nevoie de investiții pentru reparația și iluminarea străzilor orașului, reconstrucția blocurilor locative, a parcurilor, stației de epurare și a altor obiecte de menire socială și de infrastructură importante.

De asemenea, interlocutorii au vorbit despre deficitul forței de muncă. Șeful statului a menționat că va acorda sprijin în soluționarea celor mai acute probleme ale orașului.

Ulterior Președintele țării a avut o întrevedere cu Pavel Spînu, președintele raionului Criuleni, cu membrii conducerii raionului și cu primarii a 11 localități din regiune.

Interlocutorii au discutat diverse probleme ale agenților economici și ale locuitorilor din raion. Astfel, agricultorii sunt îngrijorați de pierderea, în urma secetei, a recoltelor și solicită acordarea unor subvenții în acest sens. Igor Dodon le-a comunicat că Guvernul intenționează să majoreze volumul asistenței oferite fermierilor care au suportat pierderi din cauza condițiilor climaterice nefavorabile.

De asemenea, părțile au vorbit despre necesitatea construcției drumurilor dintre unele sate ale raionului, despre reparația clădirilor unor școli. Totodată, există necesitatea construcției unui azil pentru bătrâni în regiune, trebuie reparate capital și date în exploatare mai multe clădiri abandonate.

Agenții economici locali mai solicită realizarea proiectelor ce prevăd revitalizarea activității economice în raion. Șeful statului a dat asigurări că va acorda tot sprijinul posibil în soluționarea problemelor menționate.

Ulterior, Președintele țării a mers pe terenul pe care urmează să fie construită o platformă industrială (parc industrial).

Pe o suprafață de 96 de hectare, lângă drumul internațional M1, se preconizează crearea unor unități de producție, deschiderea a mii de locuri de muncă pentru locuitorii raioanelor Criuleni, Dubăsari, precum și din regiunea transnistreană.

Totodată, crearea de la zero a parcului industrial necesită investiții financiare considerabile. Astfel, doar conectarea la rețelele de gaze și de energie electrică, la sistemul de aprovizionare cu apă și de canalizare, va costa cel puțin 12 milioane de lei. De asemenea, urmează de soluționat mai multe chestiuni de ordin juridic, cum ar fi schimbarea statutului terenului – din cel agricol în cel industrial (pentru construcții).

Igor Dodon a asigurat autoritățile locale de faptul că, conducerea țării lucrează activ pe dimensiunea creării platformelor industriale într-un șir de raioane, în acest scop fiind planificată atragerea investitorilor autohtoni și străini.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
05.11.24 - 00:02
04.11.24 - 16:28
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40