IDENTIFICAREA NOILOR PRIORITĂȚI DE COOPERARE MOLDO-POLONE ÎN DOMENIUL AFACERILOR INTERNE

Consolidarea relațiilor cu partenerii internaționali de dezvoltare rămîne a fi una din prioritățile agendei MAI. Fiind într-o perioadă plină de provocări, suportul și asistența externă este foarte importantă.

În acest context, delegația MAI s-a întîlnit cu delegația poloneză condusă de Ministrul consilier în Ministerul de externe al Poloniei responsabil de Republica Moldova, Marek Calka. Discuțiile s-au axat pe obiectivele instituționale ale MAI și posibilitățile de sprijin oferite de partea poloneză, inclusiv prin intermediul Fundației Solidarity Fund PL.

Oficialii au trecut în revistă suportul acordat în 2022, prin instruirile angajaților MAI în diferite domenii, precum și au discutat prioritățile de asistență pentru anul 2023, care se vor axa pe sprijinirea în pregătirea modulului de salvare USAR/INSARAG și crearea unui mediu favorabil pentru funcționarea acestuia. La fel, a fost discutată oportunitatea de acordare a suportului în dezvoltarea competențelor laboratoarelor criminalistice, prin formarea și certificarea criminaliștilor din MAI în corespundere cu standardele UE, consolidarea cooperării bilaterale cu Ministerul Afacerilor Interne și Administrației din Polonia și agențiile subordonate, prin acțiuni menite să îmbunătățească activitatea polițieneasă în beneficiul cetățenilor.

La final, partea poloneză a reiterat interesul de a organiza la Chișinău un atelier de lucru pentru conducătorii MAI, în vederea consolidării capacităților de comunicare strategică și apropierea în acest sens de UE.

Sursa: mai.gov.md