HOTĂRÎREA POLITICĂ A CURŢII CONSTITUŢIONALE

Vlad Filat: “Deciziile ce urmează să le luăm sînt foarte responsabile şi nu vizează interesul de partid, ci al R. Moldova”
Vlad Filat, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, a susţinut, pe 23 Aprilie, un briefing de presă în care şi-a expus poziţia faţă de ultimele evenimente politice şi acţiunile ce urmează a fi întreprinse.
Vlad Filat a menţionat că, în ultima perioadă, PLDM a fost implicat într-un amplu proces de negocieri în vederea creării unei noi majorităţi parlamentare, depăşirii crizei politice şi învestirea noului Guvern, pentru a da cetăţenilor stabilitatea de care au nevoie.
„Nu ascund că acest proces a fost unul dificil. Am făcut cedări şi concesii pentru cetăţeni, pentru viitorul european al fiecăruia dintre noi. Mulţi invocă lipsa de flexibilitate în politica moldovenească. În acest caz, am făcut concesii fiind conştient că sînt în detrimentul intereselor partidului. Dar m-am ghidat de un singur scop – să asigurăm R. Moldova cu o guvernare pentru viitorul european al ţării prin realizarea angajamentelor pe care le avem în faţa cetăţenilor şi anume: o justiţie care face dreptate fiecărui om, o viteză mai mare în transformarea europeană a ţării, care să ofere mai multă grijă faţă de cetăţeni.
Acesta este proiectul naţional, acesta este interesul cetăţenilor, care merită să aibă un prezent şi un viitor prosper, aici acasă!”, a declarat preşedintele PLDM. Filat a menţionat că procesul de negocieri a scos în evidenţă interesele reale pe care le are fiecare partid parlamentar din R. Moldova, accentuînd că PLDM a trecut testul de devotament în faţa cetăţenilor.
„Mulţi îmi spuneau că aceste negocieri vor aduce sacrificii, vor lovi în mine şi partid, dar vreau să vă asigur că mi-am asumat conştient aceste sacrificii şi riscuri personale, nu doar pentru a demonstra că interesele cetăţenilor sînt mai presus decît interesul politic, dar şi pentru a arăta că este necesar să gîndim ca oameni de stat, nu doar politicieni”, precizat liderul PLDM. Filat a declarat că decizia Curţii Constituţionale nu a fost întîmplătoare şi, în mod cert, va intra în istorie.
„Este absolut evident că decizia de Luni a Curţii Constituţionale este una politică şi creează un precedent greu de estimat pentru funcţionarea statului de drept. Această decizie poate avea un impact negativ pe termen lung asupra dezvoltării democratice a Republicii Moldova”, a declarat Filat.
În acelaşi timp, Vlad Filat a reiterat angajamentul PLDM de a acţiona în conformitate cu principiile statului de drept, în baza normelor democratice şi valorilor europene, prioritate avînd, ca şi pînă acum, acţiunile susţinute în favoarea intereselor cetăţenilor: lupta cu corupţia, accelerarea reformelor care să aducă o tot mai mare stabilitate socială pentru oameni. Vlad Filat a menţionat că a avut un schimb de opinii în ceea ce priveşte situaţia social-politică şi economică a ţării cu preşedintele R. Moldova, Nicolae Timofti, urmînd ca, în ziua de 25 Aprilie, să fie desemnat un premier interimar. Cît priveşte acţiunile ulterioare ale PLDM, Filat a spus că o decizie în acest sens va fi luată în urma unor consultări largi în cadrul partidului, care deja au început. „Deciziile ce urmează să le luăm sînt foarte responsabile şi nu vizează interesul de partid, ci al Republicii Moldova”, a spus Vlad Filat.












