Guvernatorul unei provincii din Nordul Rusiei avertizeaza in legatura cu noi incendii de vegetatie devastatoare anul viitor

Guvernatorul provinciei Iacuţia din Nordul Rusiei, grav afectată de incendii de vegetaţie Vara aceasta, a avertizat asupra riscurilor unui dezastru similar anul viitor, dacă vremea neobişnuit de caldă şi uscată persistă, relatează Reuters, potrivit agerpres

În Iacuţia, în Nordul Siberiei, cea mai mare şi mai rece regiune din Rusia, incendiile forestiere au devastat în această Vară o zonă mai mare decît suprafaţa Portugaliei, fumul degajat de incendii ajungînd pînă la Polul Nord.

Siberia a fost afectată în ultimii ani de incendii majore, a căror intensitate este din ce în ce mai severă în fiecare Vară, un fenomen pe care specialiştii îl atribuie schimbărilor climatice, dar şi protecţiei insuficiente a pădurilor ruseşti.

„Nu cred că va fi mai rău, însă ar putea fi la fel anul viitor”, a declarat guvernatorul regional, Aisen Nikolaiev, în marja unui forum economic din oraşul Vladivostok, săptămîna trecută. El a afirmat că vremea foarte caldă şi uscată a contribuit la incendiile de vegetaţie.

„Am avut doar 2 milimetri de ploaie, în timp ce media este de aproape 40 milimetri. Aceasta este întreaga poveste”, a spus el.

Ecologiştii se tem că incendiile, alimentate de vreme călduroasă dezgheaţă permafrostul şi turbăriile siberiene, eliberînd şi mai mult carbon care a fost depozitat mult timp în tundra îngheţată.

În regiunea Iacuţia se află satul Oimiakon, care, potrivit Guinness Book of Records, este cel mai friguros loc locuit permanent din lume, unde mercurul termometrelor a coborît pînă la – 67,7 grade Celsius, temperatură înregistrată în Februarie 1933.

01.03.25 - 01:34
01.03.25 - 01:40
02.03.25 - 02:04
01.03.25 - 01:38
02.03.25 - 02:07
02.03.25 - 02:06
01.03.25 - 01:36
01.03.25 - 01:46
02.03.25 - 02:02
02.03.25 - 02:09
03.03.25 - 00:25
03.03.25 - 00:23
03.03.25 - 00:29
03.03.25 - 00:27
03.03.25 - 00:30