Gruparea teroristă Hamas a distribuit o imprimare video cu trei ostatici israelieni în viaţă
Braţul armat al Hamas a difuzat, Luni, o înregistrare video în care apar trei israelieni în vîrstă, în viaţă, printre ostaticii aflaţi în Fîşia Gaza de la atacul din 7 Octombrie pe teritoriul israelian, relatează AFP.
În videoclipul difuzat de Brigăzile Ezzedine al-Qassam intitulat "Nu ne lăsaţi să îmbătrînim aici", cei trei bărbaţi apar stînd pe scaune, iar unul dintre ei trimite un mesaj autorităţilor israeliene prin care le cere să facă tot ceea ce este necesar pentru a fi eliberaţi.
Potrivit media israeliene, cei trei ostatici prezentaţi în videoclip au vîrste cuprinse între 79 şi 84 de ani şi provin din kibbutz-ul Nir Oz, una dintre comunităţile vizate de atacul fără precedent al comandourilor Hamas din 7 Octombrie, în Sudul Israelului.
"Acesta este un videoclip cu teroare criminală care arată brutalitatea Hamas faţă de civili în vîrstă şi nevinovaţi care au nevoie de îngrijiri medicale", a reacţionat purtătorul de cuvînt al Armatei, Daniel Hagari.
Atacul din 7 Octombrie a provocat aproximativ 1.140 de morţi în Israel, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ AFP bazat pe cele mai recente date oficiale israeliene disponibile. Aproximativ 250 de persoane au fost luate ostatice, dintre care 129 sunt încă reţinute în Gaza, potrivit autorităţilor israeliene.