"GRUP DE SUSŢINERE" PENTRU UCRAINA CARE POATE FI EXTINS ŞI LA R. MOLDOVA

Comisia Europeană va crea un "Grup de susţinere" pentru Ucraina, care va putea fi extins şi la Republica Moldova, cu scopul de a coordona eforturile financiare ale statelor membre, donatorilor externi şi ale FMI, au anunţat surse europene. "Grupul de susţinere" va fi coordonat de Comisarul european pentru Extindere şi politică de vecinătate Stefan Fule. El trebuie "să identifice şi să coordoneze cu autorităţile ucrainene ajutorul de care au nevoie pentru a stabiliza economia şi situaţia politică", au precizat sursele citate. Comisia Europeană a prezentat, în martie, un plan de ajutor masiv în favoarea Ucrainei, în valoare de cel puţin 11 miliarde de euro, sub formă de împrumuturi, donaţii şi avantaje comerciale. De asemenea, ea a oferit Kievului reduceri importante la taxele vamale, într-o sumă totală de aproximativ 500 de milioane de euro pe un an. Lucrările "Grupului de susţinere" ar putea fi extinse la Georgia şi R. Moldova, alte două foste republici sovietice care urmează să semneze în viitorul apropiat un acord de asociere cu Uniunea Europeană.
Sursa: Mediafax












