GRECO: Masurile luate de Guverne in contextul pandemiei de COVID-19 trebuie sa respecte legea deplin

Guvernele trebuie să acţioneze rapid în contextul riscurilor ridicate legate de pandemia de coronavirus, dar în pofida situaţiei excepţionale este esenţial ca acest lucru să fie făcut cu respectarea integrală a legii, a susţinut Joi preşedintele Grupului de state contra corupţiei al Consiliului Europei (GRECO), Marin Mrcela, cu ocazia Zilei internaţionale a luptei împotriva corupţiei (9 Decembrie), indică un comunicat al Consiliului Europei.
”În contextul în care Guvernele se confruntă cu valuri succesive ale pandemiei de COVID-19 şi trebuie să reacţioneze rapid, ele recurg frecvent la măsuri extraordinare. În pofida acestei situaţii excepţionale, este crucial ca Guvernele să acţioneze cu respectarea deplină a legii şi să îşi bazeze acţiunile pe principiile transparenţei, supervizării şi responsabilizării. Riscurile de corupţie legate de pandemie rămîn ridicate, în special în sectorul Sănătăţii şi în acţiunea Guvernelor pentru a face faţă impactului său economic. Accesul publicului la informaţie rămîne crucial, la fel şi sisteme eficace de protecţie a avertizorilor de integritate”, a declarat preşedintele GRECO.
La finalul anului, GRECO va avea adoptate rapoartele de evaluare a 23 dintre cele 50 de state membre ale sale cu privire la prevenirea corupţiei în interiorul Guvernelor centrale şi al structurilor de aplicare a legii.
Potrivit lui Marin Mrcela, obiectivul principal al Guvernelor ar trebui să fie punerea în practică a unui cadru juridic şi instituţional ce reduce riscul actelor de corupţie şi de a-i asocia proceduri penale rapide şi echitabile care prevăd sancţiuni eficace, proporţionale şi disuasive.
De asemenea, statele membre ar trebui să acorde o atenţie specială sensibilizării opiniei publice în legătură cu riscurile şi costurile corupţiei.
GRECO este un organism al Consiliului Europei care vizează ameliorarea capacităţii membrilor săi de a lupta contra corupţiei controlînd conformarea lor cu normele anticorupţie. El ajută statele să identifice deficienţele politicilor naţionale de combatere a corupţiei. GRECO cuprinde în prezent cele 47 de ţări membre ale Consiliului Europei, Belarus, Kazahstan şi SUA.












