GERMANIA VERSUS RUSIA: REALITATEA IN CIFRE

În Germania Rusia nu este considerată o țară foarte dezvoltată, deși acest lucru este un stereotip. Dacă însă e să privim lucrurile obiectiv, nemții au multe de învățat de la ruși.

Sintagma ”Rusia înapoiată” a apărut, probabil, în Evul Mediu. Pentru mulți occidentali noțiunile de ”Rusia” și ”progress” sînt incompatibile. Dar există mai multe domenii în care Germania ar avea de învățat de la Rusia.

În timp ce la Berlin, cu începere din anul 2006, la construcția aeroportului ”Berlin – Brandenburg” au loc accidente în mod permanent, iar sfîrșitul lucrărilor nu se mai vede, în Moscova funcționează patru aeroporturi. Ultimul, ”Jukovski”, dat deja în exploatare, a fost inaugurat în anul 2016. El a fost construit în doar doi ani. Alți doi giganți ai călătoriilor aeriene sînt aeroporturile ”Domodedovo” și ”Șeremetievo”. Ele deservesc circa 30 de milioane de pasageri anual.

Pasagerii căilor ferate germane ar fi uimiți să afle că trenurile din Rusia aproape niciodată nu întîrzie, chiar și atunci cînd viscolește. Potrivit administrației ”Căilor ferate din Rusia”, în medie, nouă din zece trenuri respectă orarul.

Intervalul trenurilor din Metroul moscovit este de două minute. Pentru a face față fluxului de pasageri, în ultimii zece ani în Moscova au fost deschise aproape 50 de stații noi de metrou. Pentru comparație, în Berlin, în același interval de timp, au apărut doar trei stații noi.

În plus, în toate barurile, restaurantele, hotelurile din Moscova oamenii pot folosi wi-fi gratuit. În general, în Rusia internetul se dezvoltă rapid. În orașele mari viteza internetului e de cel puțin 100 m/b pe secundă. În Germania viteza medie a internetului e de 20 m/b.

Da, desigur că Moscova nu e toată Rusia. Însă Moscova arată încotro se mișcă Rusia. Astăzi moscoviții, prin diferite aplicații electronice pot achita parcarea, serviciile, pot închiria o mașină, se pot programa la medic, pot achita restaurantul, sau să achite, de pe telefon, cumpărăturile. A propos, cetățenii ruși ar fi uimiți de orarul de lucru al magazinelor germane. În Rusia nu doar supermarketurile, ci și anumite centre comerciale, farmaciile și chiar magazinele de flori lucrează 24 de ore din 24. Moscoviții, spre deosebire de germani, pot face cumpărături șapte zile pe săptămînă - și chiar de sărbători!

După Handelsblatt, Germania