Germania nu mai vrea continuarea functionarii celor trei centrale nucleare pentru a economisi gaze

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a exclus prelungirea duratei de viaţă a celor trei centrale nucleare rămase încă în funcţiune în ţară, pentru a economisi gaze, spunînd că s-ar economisi cel mult 2% din consumul de gaze, transmite Reuters.
Aceste economii nu au fost suficiente pentru a merita redeschiderea dezbaterii despre renunţarea la energia nucleară, avînd în vedere consensul pe această temă, a spus el în cadrul unei discuţii cu cetăţenii, la ziua uşilor deschise aGuvernului.
Fostul cancelar Angela Merkel a iniţiat o legislaţie pentru a opri utilizarea energiei nucleare pînă la sfîrşitul acestui an, după dezastrul nuclear de la Fukushima din 2011, majoritatea alegătorilor fiind în favoarea măsurii.
Dar atitudinile se schimbă pe fondul temerilor privind o criză energetică în această Iarnă, ca urmare a scăderii livrărilor de gaze ruseşti, coaliţia tripartită însăşi fiind împărţită în această privinţă.
”Este o decizie greşită, avînd în vedere puţinul pe care l-am economisi”, a spus Habeck, membru al Partidului Verzilor, care îşi are rădăcinile în mişcarea antinucleară din anii 1970 şi 80.
Pe cealaltă parte a dezbaterii, ministrul de Finanţe, Christian Lindner, reprezentantul democraţilor liberi, pro-business, şi-a reiterat poziţia conform căreia ar fi mai bine să prelungeşti durata de viaţă a centralelor nucleare pentru o perioadă limitată decît să fie repornite centralele pe cărbune.
”Nu ar trebui să fim prea pretenţioşi, dar să ne rezervăm toate posibilităţile”, a spus el, adăugînd că ar fi deschis la o prelungire de ”cîţiva ani” în circumstanţele actuale.
Separat de dezbaterea privind măsurile de economisire a gazelor, Habeck a spus că este deschis să prelungească durata de viaţă a unei centrale nucleare din Bavaria, dacă un test de stres va arata că acest lucru este necesar, pentru a asigura stabilitatea şi alimentarea reţelei de electricitate în timpul Iernii, a spus el.
Habeck a acuzat landul din Sudul ţării, care depinde de centrale electrice pe gaze şi are puţine centrale pe cărbune, că ar putea contribui la probleme prin eşecul dezvoltării producţiei de energie eoliană şi îmbunătăţirea reţelei.
Faptul că Germania trebuie să furnizeze Franţei energie electrică din cauza scăderii producţiei nucleare este un alt factor care trebuie luat în considerare.
Cancelarul german, Olaf Scholz, a spus că rezultatul testului de stres ar trebui să vină spre sfîrşitul lunii August sau începutul lunii viitoare şi abia atunci se va lua o decizie.
Situaţia din Franţa, unde aproape jumătate din reactoarele sale sunt offline din cauza problemelor de coroziune şi de întreţinere, arată cît de problematică este tehnologia, a spus el.
Noile centrale au fost atît de scumpe încît au crescut preţurile energiei electrice, spre deosebire de energiile regenerabile, a spus el.












