FSB ANUNŢĂ CAPTURAREA UNUI AGENT AL SERVICIILOR DE INFORMAŢII DIN R. MOLDOVA
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a capturat un agent al serviciilor de informaţii din Republica Moldova, potrivit unui comunicat emis, joi, de departamentul de presă al acestei instituţii, informează EFE, preluată de Agerpres.
„FSB al Federaţiei Ruse a dejucat activităţile ilegale ale unui agent al serviciilor de informaţii din Moldova", se arată într-un comunicat citat de agenţia TASS.
Conform instituţiei, este vorba de un cetăţean rus care a ajuns la Moscova în decembrie anul trecut „pentru a îndeplini misiuni ale Serviciului de Informaţii şi Securitate al Moldovei împotriva securităţii Rusiei" şi care a fost reţinut de agenţi ai FSB.
„În mijloacele de comunicare confiscate s-a găsit un schimb de mesaje cu un agent al serviciilor de informaţii din Moldova care confirmă aceste circumstanţe", conform sursei citate.
Direcţia de investigaţii a FSB a deschis un dosar penal pe numele său pentru „cooperare clandestină cu un stat străin", infracţiune pedepsită cu pînă la opt ani de închisoare, şi a impus măsura preventivă a arestului.
În acest moment inculpatul este interogat, conform FSB.
„Nu este primul caz în care serviciile de informaţii din Moldova, cu sprijin financiar din partea Occidentului, trimit agenţi în Rusia, în pofida probabilităţii mari de a fi expuşi", se mai afirmă în comunicat.
Potrivit FSB, în mai 2025, la Moscova au fost arestaţi alţi doi agenţi, cetăţeni ai R. Moldova, care sosiseră în Rusia cu documente false pentru a desfăşura activităţi ilegale împotriva securităţii statului rus.
Relaţiile dintre Rusia şi R. Moldova, deteriorate după alegerea preşedintei pro-europene Maia Sandu, s-au agravat după declanşarea războiului din Ucraina.
Sursa: digi24.ro
