FRANTA - MAROC 2-0. OCAZIILE AFRICANILOR S-AU RAZBUNAT
Franța s-a calificat în finala Cupei Mondiale din Qatar, după ce a învins selecționata Marocului, scor 2-0.
Campioana mondială en-titre și-a respectat blazonul și a înscris după doar 5 minute prin Theo Hernandez, a cărui semi-foarfecă a fost la un pas de a stabili un nou record absolut la Cupa Mondială.
Marocanii au replicat de două ori, prin Ounahi și Ziyech, dar cei doi nu l-au putut învinge pe Lloris. Africanii au tremurat serios în minutul 18, cînd Giroud a scăpat singur cu Bono și a șutat cu toată forța, dar a luat stîlpul porții la țintă.
Selecționata lui Walid Regragui a lovit și ea bara, în minutul 45, cînd El Yamiq a trimis din foarfecă.
Partea secundă a produs mai puține ocazii de gol, dar africanii au fost superiori. Thuram și Fofana puteau dubla avantajul, însă acest lucru s-a întîmplat abia în minutul 80, cînd nou-intratul Kolo Muani a îndeplinit o formalitate, la chiar prima atingere de balon.
În prelungiri, marocanii puteau reduce din diferență în două rînduri, însă ghinionul din prima repriză s-a menținut pînă la fluierul finial.
În urma acestui rezultat, Franța a obținut biletul pentru marea finală, programată duminică. "Cocoșul Galic" o va înfrunta pe Argentina, meci care va reprezenta cea de-a treisprezecea confruntare directă dintre cele două națiuni.
Theo Hernandez a spart ”zidul”!
Franța a deschis scorul după doar cinci minute în meciul cu Maroc, din semifinalele Cupei Mondiale. Autorul golului a fost fundașul stînga Theo Hernandez, care a devenit, astfel, primul adversar care îi dă gol Marocului la această Cupă Mondială!
La Cupa Mondială 2022, Marocul a mai încasat un singur gol, în ultimul meci din faza grupelor, 1-2 cu Canada, însă atunci Bono a fost învins de un coechipier, de Nayef Aguerd.
Croația, Belgia, primele două adversare din faza grupelor, Spania și Portugalia nu au reușit să-i dea gol Marocului, care a dat dovadă de o organizare defensivă remarcabilă la această ediție a Cupei Mondiale.
Seria de meciuri fără gol primit de Maroc de la adversar nu a început, însă, la Cupa Mondială, ci în august, la 3-0 cu Jamaica. De atunci au fost nouă meciuri fără gol încasat de la adversar, aproximativ 870 de minute de fotbal.
La trei minute distanță de un record la CM
Theo Hernandez (25 de ani) a deschis scorul pentru Franța, în meciul cu Maroc, din cadrul semifinalelor Cupei Mondiale din Qatar. Fundașul lui AC Milan a marcat din semi-foarfecă, după doar cinci minute, și a fost foarte aproape de a stabili un record absolut la turneul final.
Conform statisticienilor de la OptaJoe, reușita lui Hernandez este al doilea cel mai rapid gol din penultimul act al Cupei Mondiale.
Deținătorul recordului este brazilianul Vava, care a înscris chiar în poarta Franței, după doar două minute, în semifinala Cupei Mondiale din 1958, cîștigată de sud-americani, scor 5-2.
Hugo Lloris intră în istorie dacă joacă în finala CM
Hugo Lloris (35 de ani) a fost titular în poarta Franței la meciul cu Maroc, din semifinalele Cupei Mondiale. Portarul lui Tottenham a bifat, astfel, a 19-a prezență din carieră la Cupa Mondială și a intrat în istoria competiției.
Hugo Lloris l-a egalat pe Manuel Neuer în clasamentul portarilor cu cele mai multe meciuri jucate la turnee finale de Cupă Mondială, scrie Opta.
Podiumul acestei ierarhii este completat de Claudio Taffarel, care a apărat poarta Braziliei de 18 ori la Cupa Mondială.
Finala va fi a 13-a întîlnire dintre Argentina și Franța
Va fi a 13-a întîlnire directă dintre Argentina și Franța, și a patra de la Campionatul Mondial, dar va fi partida cu, probabil, cea mai mare încărcătură. O întreagă națiune speră ca Leo Messi să ridice trofeul suprem la ultima sa apariție pe cea mai înaltă scenă fotbalistică, iar fanii ”Cocoșului Galic” se gîndesc la apărarea titlului cucerit în 2018.
Pînă acum, Franța s-a impus de șase ori în fața Argentinei, trei meciuri s-au încheiat la egalitate, iar sud-americanii au cîștigat în trei rînduri. Cele două formații s-au duelat de trei ori la Campionatul Mondial.
Argentina și-a adjudecat primul joc, cel din 1930, scor 1-0, și pe al doilea, 2-1, în 1978, în timp ce Franța l-a cîștigat pe cel mai recent, în 2018, scor 4-3. Ambele echipe au cîte două titluri mondiale în palmares. Va și o confruntare pentru Gheata de Aur a turneului între Messi și Mbappe, ambii cu cîte cinci reușite.
Potrivit bookmakerilor, Franța este favorită, cu o cotă medie de 2,35, în timp ce o victorie a Argentinei are o cotă de peste 3,00.
În finala mică, pentru poziția a treia, vor juca Maroc și Croația.
Argentina - Franța se va juca pe stadionul Lusail. Cel mai scump bilet costă 1600 de euro
Cel mai ieftin tichet pentru finala Cupei Mondiale, care se va disputa duminică, de la ora 17:00, pe Lusail Iconic Stadium, costă 516 de euro.
Dacă un fan nu vrea să vadă jocul de la peluză, dar nici e dispus să plătească o avere, poate achiziționa, în schimbul a 850 de euro, un bilet ”mediu”, care-i oferă posibilitatea să vadă meciul din inelul superior al tribunei.
Pentru cele mai bune locuri din stadion, un fan trebuie să plătească 1.600 de euro, scrie Corriere dello Sport.
Față de ediția precedentă a Cupei Mondiale, organizată de Rusia în 2018, prețul biletelor a crescut cu 45%.
Pentru un meci în faza grupelor, biletele au avut prețuri cuprinse între 60 și 200 de euro. În optimi, fanii au trebuit să achite între 100 și 250 de euro pentru un bilet, în sferturi tichetele au costat de la 180 pînă la 365 de euro, în timp ce prețul biletelor pentru meciurile din semifinale a fost de la 305 la 815 euro.
Programul finalelor Cupei Mondiale din Qatar
FINALA MICĂ
Sîmbătă, 17 decembrie
- Croația - Maroc (Khalifa International Stadium - Ar-Rayyan, 17:00)
FINALA
Duminică, 18 decembrie
- Argentina - Franța (Lusail Stadium - Al Daayen, 17:00)
Sursa: digisport.ro