François Hollande ii indeamna pe francezi sa voteze cu Macron

Fostul Preşedinte socialist François Hollande i-a îndemnat Joi „pe francezi să voteze pentru Emmanuel Macron”, în turul al doilea al prezidenţialelor, la 24 Aprilie, în numele „coeziunii Franţei” şi „viitorului său european”, scrie AFP, potrivit agerpres.

„Esenţialul este Franţa şi coeziunea ei” şi „viitorul său european”, a declarat fostul lider la postul TF1, explicînd că candidata de extremă dreapta Marine Le Pen „ar pune sub semnul întrebării principiile noastre” şi „valorile noastre”.

Candidata Partidului Socialist al lui Hollande, primarul Parisului Anne Hidalgo, a obţinut doar 1,7% din voturi în primul tur de Duminică. Foarte impopular la sfîrşitul mandatului său, Hollande este singurul Preşedinte al Republicii a cincea, fondată în 1958, care nu a candidat la propria succesiune.

Predecesorul său Nicolas Sarkozy, figură tutelară a dreptei în Franţa, a anunţat, Marţi, că va vota în turul doi pentru Emmanuel Macron, estimînd că, „în situaţia actuală, este singurul în măsură să acţioneze”.

Emmanuel Macron s-a situat în frunte, Duminică, în primul tur al alegerilor prezidenţiale franceze, cu 27,85% din voturi, urmat de Marine Le Pen cu 23,15% din voturi. Cei doi candidaţi se vor înfrunta în turul al doilea, la 24 Aprilie.

Clasat pe locul al treilea cu 21,95% din voturi, candidatul stîngii radicale, Jean-Luc Mélenchon, ai cărui alegători sunt curtaţi de cei doi finalişti, a lansat un apel „să nu i se dea nici un vot” candidatei de extremă dreaptă.

Ceilalţi candidaţi de stînga învinşi în primul tur, ecologistul Yannick Jadot, socialista Anne Hidalgo şi comunistul Fabien Roussel au cerut, de asemenea, un vot împotriva extremei drepte.

Candidata de dreapta Valérie Pécresse a declarat, Duminică seară, că va vota „în conştiinţă” pentru Emmanuel Macron.

Marine Le Pen a primit, la rîndul ei, sprijinul rivalului său de extremă dreapta, Eric Zemmour, şi al suveranistului Nicolas Dupont-Aignan.