France Presse: Adunarea Generala a ONU a inceput intr-o lume asediata de crize

Războiul din Ucraina, catastrofe climatice şi insecuritate alimentară într-o lume asediată de crize: liderii planetei au început să ia cuvîntul, începînd de Marţi, la tribuna Adunării Generale a ONU, marcată de diviziuni profunde, comentează AFP.

Timp de aproape o săptămînă, aproximativ 150 de şefi de stat şi de guvern din întreaga lume vor lua cuvîntul în cadrul acestei mari reuniuni diplomatice anuale, care se reia în format fizic după doi ani perturbaţi de pandemia de COVID-19.

În mod tradiţional, ziua inaugurală era dedicată discursului Preşedintelui american care, în calitate de lider al ţării care găzduieşte Naţiunile Unite, vorbeşte printre primii. Însă acum, în mod excepţional, aşa cum s-a mai întîmplat doar extrem de rar în trecut, nu va fi la fel: Joe Biden, care s-a aflat luni la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, şi-a decalat intervenţia pentru Miercuri.

În discursul său, secretarul general al ONU i-a avertizat,Marţi, pe liderii din întreaga lume cu privire la riscul unei "Ierni a nemulţumirii mondiale", din cauza multiplelor crize care afectează omenirea, de la războiul din Ucraina la încălzirea climei, relatează AFP şi dpa.

"Criza puterii de cumpărare se dezlănţuie, încrederea se fărîmiţează, inegalităţile explodează, planeta noastră arde", şi cu toate acestea "suntem blocaţi de o uriaşă disfuncţie mondială", a remarcat Antonio Guterres, în deschiderea reuniunii la nivel înalt a Adunării generale a ONU. "Aceste crize ameninţă viitorul însuşi al umanităţii şi destinul planetei noastre", a subliniat el. "Să nu ne facem iluzii. Suntem pe o mare agitată. O Iarnă a nemulţumirii mondiale se profilează la orizont", a atenţionat secretarul general al ONU.

În pofida acestor pericole, comunitatea internaţională este "paralizată", a denunţat acesta, evocînd "ameninţarea unor divizări periculoase între Vest şi Sud". "Divizările geopolitice subminează activitatea Consiliului de Securitate, subminează dreptul internaţional, subminează încrederea şi credinţa populaţiilor în instituţiile democratice", a explicat Guterres, insistînd că "nu putem continua aşa". "Comunitatea internaţională nu este pregătită sau dispusă să abordeze marile provocări ale epocii noastre", a constatat secretarul general al ONU, avertizînd că "nici o provocare globală majoră nu poate fi reglementată de o coaliţie a celor doritori''. ''Avem nevoie de o coaliţie a lumii", a conchis Antonio Guterres. 

La capitolul pericole, invadarea Ucrainei de către Rusia se va afla în centrul acestei săptămîni diplomatice la nivel înalt, cu o intervenţie, Miercuri, a Preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski – prin legătură video datorită unei autorizări speciale votate săptămîna trecută de statele membre – şi cu un Consiliu de Securitate la nivel de miniştri de Externe, Joi. Însă ţările din Sud sunt din ce în ce mai deranjate că Occidentul îşi concentrează atenţia pe Ucraina.

În încercarea de a răspunde îngrijorărilor unor ţări, SUA şi Europa au organizat Marţi o reuniune la nivel înalt despre securitate alimentară, consecinţă a acestui război asupra întregii planete.

Aceste tensiuni provocate de războiul din Ucraina sunt asemănătoare cu resentimentul dintre Nord şi Sud în lupta împotriva schimbării climatice.

Ţările sărace, în prima linie a impactului devastator al unei încălziri globale de care nu sunt responsabile, se luptă în special pentru ca statele bogate să îşi respecte în sfîrşit promisiunile de ajutor financiar.

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi se află, de asemenea, la New York, în această săptămînă, pentru prima sa Adunare Generală, iar dosarul nuclear s-ar putea afla încă o dată în centrul discuţiilor.

De la reuniunea din această săptămînă lipsesc preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele chinez Xi Jinping. (AGERPRES)

02.04.24 - 12:28
03.04.24 - 13:44
03.04.24 - 13:42
01.04.24 - 12:39
05.04.24 - 19:01
01.04.24 - 12:46
07.04.24 - 00:04
05.04.24 - 17:10
05.04.24 - 17:10
09.04.24 - 12:16
09.04.24 - 12:15
06.04.24 - 13:48
05.04.24 - 17:07
07.04.24 - 00:09
09.04.24 - 00:59