FERMA ANIMALELOR DE PRADĂ
Ultimul atac banditesc al Guvernului Leancă asupra “Moldovei Suverane”
Autor: Ion BERLINSKI
Imediat ce s-a instalat la putere, coaliţia pretins de factură şi orientare europeană a declanşat, prin intermediul Guvernului, un asediu criminal asupra redacţiei noastre. Acţiunea rea, prevăzută încă din 2008, face parte din ura de tip rasial, politic, ideologic şi economic instituită de politicienii aflaţi de aproape 5 ani la guvernare asupra diferitelor segmente ale populaţiei.
Vrajba în societate este întreţinută cu cinism şi perseverenţă sub stindardul ideii de integrare europeană. Primitivismul stării de război între „comunişti” şi „anticomunişti” convine de minune actualilor lideril de partide instalaţi la cîrma ţării. Aşa treburile merg ca pe unt. Prostimea se ceartă, se bate, se urăşte, iar noi smîntînim ulcioarele. Colectăm frişca, cum ar zice mai select lupul paznic la oi.
După ce s-a votat „fără frică”, toţi trebuie să se teamă de toţi. În fond, respectivele represalii nu se deosebesc de purificările etnice operate de sîrbi în Kosovo. Aşadar, guvernanţii cu măşti de democraţi de croială europeană au tăbărît asupra bietei noastre redacţii ca şi ruşii în Crimeea. Pretorienii de lux din justiţia moldovenească au pornit la comandă atacul asupra cotidianului nostru la 8 Aprilie 2010 sub pretextul că ziarul ar aparţine Guvernului.
De patru ani, Victor Bodiu, şeful Cancelariei Guvernului, nu are tihnă şi nu s-a ocupat de nimic altceva cu mai multă ură şi meticulozitate decît de deposedarea noastră de denumirea ziarului. Acest rău programat ni-l face un om care la facultate era trecut la examene prin pile serioase. Şi asta în pofida evidenţei articolului 7 din Legea Presei, care stipulează clar dreptul redacţiei de a edita ziarul cu aceeaşi denumire.
Pentru că oamenii din redacţie nu au căzut din pod la etajul 3 al Casei Presei, ci au fost angajaţi, legal, cu impozite plătite, cu mii de articole scrise, iar guvernanţii vor să ne demonstreze că suntem marţieni. Dar cîte asemenea evidenţe sunt călcate de pantofii de mii de euro ai euro-democraţilor moldoveni! Lista e mare şi avem de lucru anul acesta ca niciodată.
Deşi se comportă ca nişte profesori universitari ultra-docţi, nici urmă de umanism şi cultură în ei. Sunt doar nişte talciocari nenorociţi care îngaimă pe la televiziuni nişte cuvinte de lemn despre nu se ştie ce viaţă de paradis pe care numai ei ne-o pot oferi şi numai ei o înţeleg. De ce i-am susţinut? Nu pe ei ca persoane fizice i-am sprijinit, ci tendinţa de integrare europeană a ţării. Ei sunt doar protagonişti din întîmplare. Majoritatea actori cabotini. Dar ei se poartă cu anumite segmente din societatea moldovenească de parcă au aterizat de pe lună printre aborigeni care încă n-au descoperit scrisul.
Şi iată că au trecut deja patru ani de umblat prin instanţe. Timp, bani, nervi pierduţi. Cu mare greu, dar am cîştigat de două ori – Revizia la CSJ, prin retrimiterea dosarului în primă instanţă, şi la Curtea de Apel, procesele fiind monitorizate şi de reprezentanţi ai Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău. Redacţia a răsuflat uşurată atunci cînd doamna judecătoare Iulia Cimpoi a dat verdictul la Curtea de Apel Chişinău: recursul Cancelariei de stat a Guvernului nu se admite.
Crezînd ca proştii că guvernarea respectă justiţia şi dreptul presei de a exista, ne-am continuat munca. Dar nu a fost să fie. Victor Bodiu nu uită nimic. Nu iartă nimic. Chiar dacă cumpără icoane de protocol. Pentru că Bodiu nu-i numai anticomunist, el este şi un antihrist. Astfel, individul a scris personal recurs la Curtea Supremă de Justiţie a lui Poalelungi şi… i s-a dat lui satisfacţie contrar oricărei logici juridice.
Ca să nu vă plictisesc, vă spun că mergem şi noi la CEDO. Dacă dosarul nimereşte pe mînile agenţilor lui Poalelungi de acolo, atunci s-ar putea ca Vikea Bodiu de la canţilerie să jubileze încă o dată. Însă noi avem deplină încredere în justiţia europeană. Nu ca ei! Doar că puterea care ne persecută de atîţia ani trebuie să nu uite următorul lucru care acum se vede ca niciodată în întreaga regiune: Cînd toate celelalte drepturi sunt încălcate, dreptul la răscoală devine indiscutabil. Acest lucru a fost spus de un om mai deştept decît noi. Iar pe timp de răscoală tac nu numai muzele, tace şi justiţia. Mai ales cea nereformată. Dar noi ne vom căuta de drum. Nu Iurie Leancă ne-a descoperit lumea. Nu Leancă ne-a descoperit Europa. Nu Leancă ne-a învăţat să citim. Habar nu are cum se construieşte o ţară. Un mestecător de vorbe mincinoase şi atît. Prin anii 70 astfel de inşi umblau pe sub masă. Acum au urcat cu picioarele pe ea. De regulă, în ţări normale, sunt daţi repede jos.