FEMEIE BATUTA DE SOT, OBLIGATA SA PLATEASCA AMENDA PENTRU CA BARBATUL S-A RANIT LA MINA IN TIMP CE O LOVEA

Un bărbat din Ankara şi-a bătut soţia atît de tare încît i s-a umflat mîna. Femeia a fost salvată de vecini şi dusă de poliţie la un centru pentru femei abuzate. Deşi victima nu a depus nici o plîngere, autorităţile s-au autosesizat şi a fost demarat un proces în care procurorii au argumentat că „soţii s-au rănit reciproc”. Un judecător a condamnat-o pe femeie şi a obligat-o să plătească amendă pentru că soţul ei s-a rănit în timp ce a bătut-o.

Un caz revoltător scoate încă o dată statutul femeii în Turcia, unde politicul şi justiţia sînt dominate de patriarhat şi misoginism. O femeie bătută constant de soţ a fost condamnată şi obligată să plătească o amendă pentru că bărbatul s-a rănit la mînă în timp ce o lovea. În timpul unei bătăi, femeia a fost salvată de vecini, care au chemat şi poliţia. Alături de copilul pe care-l are cu soţul ei abuziv, femeia a fost dusă la un centru pentru victimele violenţei domestice. Soţul bătăuş a găsit-o şi aici, scrie „Hurriet Daily News”, unde a bătut-o de mai multe ori.

Pentru că au fost implicate poliţia şi serviciile sociale, a fost demarat şi un proces. Procurorii din Ankara au argumentat că „soţii s-au rănit reciproc”, invocînd un certificat medico-legal care atesta rănile suferite de bărbat la mînă, produse de el în timp ce o lovea pe femeie, dar şi o zgîrietură pe care femeia i-a lăsat-o pe piept, apărîndu-se de lovituri. În timpul procesului, femeia a declarat că nu a depus şi nici nu intenţionează să depună plîngere împotriva soţului pentru bătăi şi ameninţări, vrînd doar să scape de calvar şi nu ca acesta să fie pedepsit.

Astfel că decizia instanţei a fost să-i amendeze pe ambii soţi cu cîte 3.000 de lire turceşti (aproximativ 1.020 de euro). Bărbatul a continuat s-o bată pe femeie şi după decizia instanţei. Aceasta a fost mutată într-un centru din alt oraş, scrie cotidianul local „Milliyet”.

Elena DUMITRU