EXPRESIA ''NODUL GORDIAN''

„Nodul Gordian” este expresia utilizată pentru a descrie o problemă extrem de complicată, care, aparent, nu are soluţie. Originile termenului ne duc în perioada lui Alexandru cel Mare. După cum se povesteşte, în anul 333 î.Hr., cuceritorul macedonean se îndrepta cu armata sa către capitala frigiană, Gordium (ce află acum în Turcia de astăzi). La sosirea în oraş, au întîlnit o diligenţă veche, jugul ei era legat cu ceea ce un istoric roman a descris, mai tîrziu, ca fiind " mai multe noduri toate atît de strîns legate între ele, încît era imposibil să vezi cum s-au fixat."
Tradiţia frigiană spune că vagonul ar fi aparţinut o dată lui Gordius, tatăl celebrului rege Midas. Potrivit unui oracol, omul care va putea dezlega nodurile făcute de el ar fi fost destinat să devină conducător al întregii Asii.
Potrivit vechiului cronicar Arrian, năvalnicul Alexandru a fost imediat "cuprins de o dorinţă arzătoare" să dezlege nodul gordian. După ce s-a muncit să-l dezlege, însă, fără succes, el s-a îndepărtat de frînghiile noduroase şi a proclamat: "Nu contează modul în care aceste frînghii vor fi dezlegate". După aceste cuvinte, el a scos sabia din teacă şi a înjumătăţit nodul dintr-o singură lovitură.
Într-o altă versiune, Alexandru Macedon ar fi scos pur şi simplu axa centrală care trecea prin jug, slăbind nodul suficient ca acesta să fie capabil să-l dezlege. Oricare ar fi fost metoda pe care a folosit-o, tînărul rege a fost imediat salutat ca fiind cel care a păcălit prin inteligenţă provocarea antică.
În aceeaşi noapte, Gordium a fost tulburat de o furtună cu fulgere, pe care Alexandru şi oamenii săi au înţeles-o drept un semn că zeii s-au bucurat. O fi fost adevărată profeţia Nodului Gordian, căci Alexandru cel Mare a continuat să cucerească Egiptul şi fîşii mari din Asia, înainte de moartea sa la vîrsta de 32 de ani.
Una dintre primele menţiuni ale acestei expresii a fost observată în opera lui Shakespeare, care a scris despre Henry V că acesta a fost apreciat pentru abilitatea sa de a "desface" nodul Gordian al politicii. De asemenea, expresia "a tăia nodul gordian" este acum utilizată pentru a descrie o soluţie creativă sau soluţionarea unei probleme aparent insurmontabile.
Sursa: History












