EXPERŢI DESPRE ACTIVITĂŢILE DE DESTABILIZARE ÎN PERIOADA ELECTORALĂ

Mai multe organizaţii finanţate de Federaţia Rusă destabilizează situaţia din Republica Moldova şi provoacă diferite conflicte, inclusiv acţiuni cu caracter separatist. Concluzii în acest sens au fost formulate în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune „Publika TV”.
Valentin Dediu, fost director al Serviciului de Informaţii şi Securitate, a precizat că deţine informaţii despre existenţa a mai multor partide şi organizaţii, care au ca scop destabilizarea situaţiei, „care fac jocul altui stat şi vor să producă o ruptură dintre Nord şi Sud”. Referindu-se la partidele politice, Dediu a nominalizat Partidul Socialiştilor condus de către Igor Dodon.
Dediu a mai spus că deţine informaţia precum că recent un funcţionar de rang înalt din autonomia găgăuză a întreprins acţiuni cu caracter separatist. Acesta ar fi prezentat o hartă a autonomiei Găgăuze, „care trebuie să devină independentă de Republica Moldova”.
Ex-directorul SIS a mai spus că „pericol este şi în Nordul Moldovei”. Drept exemplu a fost dată activitatea episcopului Markel, care „personal este implicat în activităţi de dezbinare a societăţii”. „L-am văzut personal cum pleca la Moscova, ca mai apoi să revină şi să iasă cu o conferinţă de presă cu mesaje de dezbinare”, a argumentat generalul Dediu.
Deputatul neafiliat Mihai Godea, a declarat în cadrul aceleaşi emisiuni că de ceva vreme în regiune este implementat un plan al Federaţiei Ruse. „Toată lumea era liniştită, pînă au apărut acei omuleţi verzi. În ultimii patru ani la noi au apărut diferite organizaţii etno-culturale, ale căror activităţi diferă substanţial de organizaţia etnică clasică. Şi în rîndurile clerului sînt agenţi ai serviciilor speciale ruse, care poartă sutană. Moscova nu vrea să pună stăpînire pe Republica Moldova făcînd uz de arme, ci intenţionează să facă acest lucru în scrutinul din această toamnă”, a conchis parlamentarul.
Directorul SIS, Mihai Balan, a declarat într-un interviu pentru postul de radio „Europa Liberă” că peste 100 de ONG-uri, servicii şi organizaţii, partide, mass-media „sînt gata să sfîşie acest pămînt, să rupă în bucăţi ţara”.
Sursa: IPN












