Ce se înghite în Ţinutul Secuiesc, „nu se permite” în Republica Moldova

Din ceea ce, de-a lungul timpului, fostul Preşedinte român Traian Băsescu „a dat pe goarnă”, nu ne este greu să ne imaginăm următorul dialog credibil, bazat pe fapte reale, dintre fostul şef al Statului român, atunci cînd era în exerciţiul funcţiunii, şi Mihai Ghimpu, penibilul fost preşedinte interimar al Republicii Moldova, la Palatul Cotroceni din Bucureşti, fireşte:

T. B.: Măi, Mişule, generalul Talpeş mi-a confirmat că eşti un român de-ai noştri, că te-a verificat şi prin foştii lui colegi securişti români cu care tu faci afaceri cu apele minerale.

M. G.: Aşa e, domnule Preşedinte!

T. B.: Uite ce vreau eu de la tine acum cît eşti preşedinte interimar: poate nu ştii, dar propunerea asta i-am făcut-o şi lui Voronin, dar m-a refuzat, spunînd că se uită la mine ca un medic la pacientul lui – hai, măi, Mişule, să facem unirea! Pentru început, institui funcţia de vicepreşedinte al României Mari, iar la viitoarele alegeri îţi garantez că vei fi ales Preşedinte cu sprijinul meu!

M. G.: Domnule Preşedinte, vă mulţumesc din suflet, dar să ştiţi că nu se poate. Aici nu-i vorba că nu vor ruşii, ci moldovenii majoritari. Dacă o să spun că ne unim cu România, dispare tot unionismul din Republica Moldova, iar eu, Dorin şi Pavlicenco ai cui lideri o să mai fim? S-o lăsăm aşa, că istoria o să le aşeze pe toate unde le e locul, iar pe mine sprijiniţi-mă să fiu liderul şi luptătorul care sînt şi-o să vedeţi că voi fi mai de folos aşa!

T. B.: Ai dreptate, Mişule! Am întrebat şi eu, aşa, că-mi dau seama că nici pe mine nu mă aranjează unirea asta pe viitor, personal vorbim. În schimb, să pecetluim asta definitiv: permanent, literă de lege pentru unionismul nostru trebuie să fie priorităţi în Republica Moldova „limba română” şi „istoria românilor”! Tu înţelegi bine ce spun eu?

M. G.: Nu, dar sînt foarte atent, domnule Preşedinte! Oricum, aţi spus cuvinte de aur! Mă angajez!

Trecînd peste situaţia tragicomică sugerată mai sus, mă voi opri la cîteva aspecte referitoare la insistenţa cu care mulţi politicieni români le bagă pe gît moldovenilor limba română politizată isteric. Aici mă refer la insistenţa cu care Bucureştiul vrea ca absolut toţi cetăţenii Republicii Moldova să cunoască limba română şi s-o numească aşa, nu moldovenească, după cum e stipulat în Constituţie. Cunoscîndu-i relativ bine pe moldoveni, cred că la ora actuală s-ar fi vorbit mult mai bine şi de către mai mulţi limba română aici dacă nu ar fi existat această agresivitate politizată a Bucureştiului din ultimele circa trei decenii.

Sînt perfect de acord cu logica şi legitimitate îndemnului Preşedintelui Vladimir Putin ca toţi cei care vin să se stabilească în Rusia trebuie să înveţe limba rusă, inclusiv cu exclusivismul limbii franceze în Franţa, numai că astfel de situaţii, în plan general, nu pot fi aplicabile în ţări ca Republica Moldova, SUA, România etc. Republica Moldova nu poate fi comparabilă, de exemplu, cu Ţările de Jos, unde pe lîngă limba oficială, olandeza, circa 98% din cetăţeni vorbesc engleza. La fel şi în Belgia, ţară în care majoritatea populaţiei cunoaşte cele trei limbi oficiale, olandeză, franceză şi germană, dar şi engleza.

În urmă cu foarte mulţi ani, am constatat că în SUA şi Australia există comunităţi numeroase de latino-americani, chinezi ori ruşi care nu cunosc şi nu învaţă limba engleză oficială. Nimeni nu îi obligă să înveţe limba, dar e drept că nici nu pot aspira la funcţii administrative importante în Stat.

În Republica Moldova, există cîteva aspecte, sub aspect lingvistic, pe care politrucii de la Bucureşti le ignoră constant din cauză că sînt mult mai preocupaţi de „propria lor superioritate” decît realităţile de la faţa locului. Nu etnicii ruşi de aici sînt vinovaţi că nu toţi cunosc limba română ori moldovenească, aşa cum e înscrisă în Constituţie, ci propagandiştii ofensivi ai Bucureştiului şi politicienii locali întîmplători înjugaţi la „carul unionismului iluzoriu”. Anume ei sînt de vină că nu au făcut ca limba română să fie atractivă. La modul în care au acţionat şi continuă s-o facă şi acum, moldovenii de rînd şi etnicii ruşi au perceput limba română ca pe un bici, ca pe o agresiune. Cam la tot pasul, vezi cîte un imbecil din România care, fără nici o legătură cu discuţia înjghebată cu un moldovean, îl întrerupe şi îl întreabă din senin „în ce limbă vorbeşte”. Notez asta ca să înţelegeţi mai bine cine-i, cu adevărat, prostul arogant.

Dar cine să-i înveţe pe moldoveni limba română? Păi nu se vede cine „luptă pentru promovarea ei”? Ghimpu, Chirtoacă, Corina Fusu, universitara Ana Guţu ori PRO TV Chişinău? Haideţi să fim serioşi! Problema penibilă a „bilingvilor moldoveni”, vorbitori de română şi rusă, iar aici mă refer la cei care „se luptă pentru supremaţia limbii române”, constă în aceea că nu cunosc bine nici una dintre aceste două limbi. Cu toate acestea, însă, constat că sînt cu mult mai preocupaţi de exprimarea corectă în limba rusă decît în română. De, instinctul!

Ce ar fi dacă, politicos, după un şut în fund, i-am trimite pe toţi activiştii români care vin aici să promoveze limba română înapoi, în România, în Ţinutul Secuiesc, iar după ce îi vor învăţa limba română pe toţi etnicii unguri care n-au învăţat-o o viaţă, să revină în Republica Moldova, la Bălţi, la Comrat, Taraclia…

Mihai CONŢIU