Grzegorz Lato, rivalul lui Deyna

Campionatul Mondial de fotbal din 1974 a fost unul spectaculos, cu foarte multe goluri marcate şi echipe care jucau un fotbal încîntător – cum ar fi Olanda lui Cruyff. Însă, ca la orice turneu final, a existat o revelaţie. Aceasta a fost Polonia lui Grzegorz Lato şi Kazimierz Deyna.

Şi, deşi evoluţia excelentă a polonezilor nu putea reprezenta o surpriză (ei cuceriseră aurul olimpic în urmă cu doi ani), aceştia erau la doar al doilea turneu final după cel din 1938. În care, din păcate, au avut ghinionul să dea peste Brazilia în primul tur, aşa că au disputat... un singur meci.

Dar sistemul se schimbase, se revenise la grupele de cîte patru echipe, aşa că Polonia a avut ocazia să îşi demonstreze valoarea în mai mult de o partidă. Iar cînd în echipă ai fotbalişti geniali, precum Deyna şi Lato, nici nu ai cum să nu cîştigi.

Noi ne vom opri asupra celui din urmă. Şi nu pentru că ar fi fost mai bun decît Deyna – între cei doi s-au făcut de puţine ori deosebiri cînd s-a pus în problemă care dintre ei este cu adevărat cel mai bun.

Ba, mai mult, Deyna a cîştigat cînd Federaţia Poloneză de Fotbal a desemnat cei mai bun jucător al ei în ultimii 50 de ani – mulţi spun că asta s-a datorat faptului că Lato nu era, spre deosebire de colegul său, un jucător spectaculos.

Vom discuta despre Lato fiindcă acesta a fost golgheterul Campionatului Mondial desfăşurat în Germania de Vest. O misiune destul de dificilă, deoarece Polonia a întîlnit, cu mici excepţii, numai adversari de valoare la acest Mondial.

Iar primul meci, cel cu Argentina, a fost, fără comentarii, partida lui Lato. Mai întîi, în minutul 7, a pîndit o gafă a portarului Carnevali după un corner. Aceasta a venit, argentinianul a scăpat balonul, iar Lato a marcat primul său gol la turneul final pentru ţara sa.

Un singur minut mai tîrziu, mijlocaşul a recidivat: recuperînd un balon în propria jumătate de teren, acesta a pătruns în jumătatea adversă şi i-a pasat perfect lui Szarmach, care a făcut 2-0. Era şi păcat să rateze – pasa fusese, cum s-ar zice, „de mondiale”.

După o oră de joc, Kempes şi compania reuşiseră să reducă din diferenţă, prin Heredia. Însă în scenă au intrat din nou eroii zilei – ca în orice film de calitate, cel negativ şi cel pozitiv.

Carnevali i-a aruncat mingea direct lui Lato, după ce reuşise să pareze un excelent şut venit din partea pleşuvului mijlocaş, iar acesta nu a ezitat şi a catapultat balonul direct sub bară: 3-1, iar golul „englezului” Babington nu a mai contat. Polonia înregistra primul succes la CM.

A urmat victoria clară în faţa haitienilor, 7-0, cu Lato marcînd primul şi ultimul gol al partidei. Iar ultimul meci, împotriva Italiei, a fost cîştigat cu 2-1, deşi Polonia mai putea fi eliminată doar dacă era învinsă la ... şapte goluri.

Şi, pentru că marele Ioan Chirilă l-a numit pe Beckenbauer „Învingătorul lui Cruyff”, după ce Olanda a fost învinsă de ţara-gazdă în finală, Lato s-ar fi putut proclama, după primul meci din cea de-a doua fază a grupelor, „Învingătorul lui Hellstrom”.

Marele portar suedez nu primise niciun gol în cele 210 minute în care apărase la acel Mondial. Şi continua paradele salvatoare şi în partida cu Polonia. Însă Lato nu a fost de acord, şi cu doar un minut înainte de pauză, a marcat golul care avea să aducă Poloniei prima victorie din faza a doua a grupelor.

Încă un gol cu Iugoslavia, scor final 2-1, şi Lato avea mari şanse să prindă un loc, alături de colegii săi, în marea finală. Însă polonezii nu au putut să treacă de Germania de Vest în ultima partidă a grupei, fiindcă Sepp Maier şi Gerd Muller au fost în zi mare.

Dar leşii s-au mulţumit şi cu finala mică, pe care au disputat-o în compania Braziliei. Iar Lato a adus medaliile de bronz în ţara sa după ce, în minutul 76 al partidei, a făcut o senzaţională cursă, de aproape 50 de metri, şi l-a învins pe portarul Leao.

Jucător la Stal Mielec, Lokeren (Belgia) şi Atlante (Mexic), Lato a devenit, în 1984, primul (şi pînă acum singurul) jucător polonez care să atingă borna de 100 de partide jucate la naţională.

Ajuns la a doua tinereţe, acesta şi-a început o carieră politică, fiind mai întîi senator, pentru ca din 2008 să fie preşedintele Federaţiei Poloneze de Fotbal.

Deşi a fost criticat de mulţi de mulţi pentru mandatul său de preşedinte al Federaţiei, în special după ce a anunţat, în direct la televiziunea naţională, că îl va demite pe selecţionerul Leo Beenhakker datorită unei ruşionase înfrîngeri (0-3 cu Slovenia), Lato a rămas şi azi respectat pentru cariera sa extraordinară ca fotbalist.