EMA a autorizat doua tratamente anti-COVID-19 bazate pe anticorpi monoclonali

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat, Joi, că a autorizat utilizarea pe piaţa Uniunii Europene a două tratamente anti-COVID-19 bazate pe anticorpi monoclonali, informează agenţiile de presă internaţionale,
EMA a precizat, într-un comunicat, că a aprobat un tratament dezvoltat de compania americană Regeneron, în colaborare cu grupul farmaceutic elveţian Roche, denumit Ronapreve, şi un alt tratament conceput de compania Sud-coreeană Celltrion, denumit Regkirona.
„Ronapreve şi Regkirona sunt primele medicamente pe bază de anticorpi monoclonali care au primit un aviz pozitiv împotriva COVID-19”, au anunţat reprezentanţii agenţiei europene, al cărei sediu general se află la Amsterdam.
Comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, a declarat că autorizarea celor două medicamente reprezintă o etapă importantă în combaterea pandemiei de COVID-19, în contextul în care Uniunea Europeană se baza pînă în prezent pe patru vaccinuri dezvoltate împotriva noului coronavirus.
„Odată cu creşterea numărului de infectări în aproape toate ţările membre ale UE, este liniştitor să vedem că dispunem de mai multe tratamente promiţătoare care sunt dezvoltate în cadrul strategiei noastre terapeutice împotriva COVID-19”, a adăugat Stella Kyriakides într-un comunicat.
„Astăzi, am făcut un pas important către obiectivul nostru de a autoriza pînă la cinci noi tratamente în UE pînă la sfîrşitul anului”, a mai spus comisarul european pentru Sănătate.
EMA a precizat că profilul de siguranţă pentru ambele tratamente este favorabil şi că au fost constatate doar un număr redus de reacţii adverse după administrarea lor intravenoasă.
Cocktailul de anticorpi, dezvoltat de Regeneron-Roche, Ronapreve, a fost autorizat de comitetul pentru medicamente de uz uman din cadrul EMA pentru tratarea adulţilor şi a adolescenţilor care nu necesită suport de oxigen şi care sunt predispuşi la un risc sporit de a dezvolta forme severe de COVID-19.
În schimb, tratamentul Regkirona a fost recomandat doar adulţilor aflaţi în condiţii similare.
Deşi evaluarea cererilor oficiale privind autorizarea acestor două tratamente era încă în curs de desfăşurare, Ronapreve şi Regkirona erau deja disponibile pentru anumiţi pacienţi din Uniunea Europeană, întrucît EMA a asistat cîteva state europene care au testat utilizarea lor timpurie în anumite cazuri.
Potrivit Reuters, autorizarea lor de către EMA era iminentă în contextul creşterii bruşte a infectărilor din Europa şi marchează prima aprobare a unui tratament anti-COVID-19 de pe acest continent după autorizarea condiţionată a medicamentului Remdesivir, produs de Gilead, în 2020.
Anticorpii reprezintă una dintre bazele sistemului imunitar uman. Confruntîndu-se cu prezenţa unui element periculos, precum un virus, corpul nostru produce anticorpi în mod natural pentru a repera şi a combate agentul „invadator”.
Principiul general al anticorpilor de sinteză constă în selecţionarea anticorpilor naturali şi reproducerea lor pe cale artificială, pentru a fi administraţi apoi în cadrul unui tratament, de obicei printr-o perfuzie.












