Șeful NATO se află într-o vizită în Germania

Cancelarul federal german, Olaf Scholz, are programată o întrevedere cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, Luni, la Berlin, informează dpa, potrivit Agerpres.
Fostul prim-ministru olandez, care a preluat funcţia de secretar general pe 1 Octombrie, a fost primit cu onoruri militare la Cancelaria federală în timpul acestei vizite inaugurale.
Discuţiile se concentrează pe probleme de securitate în zona euro-atlantică, potrivit purtătorului de cuvînt al Guvernului german Steffen Hebestreit.
În prezent, NATO este îngrijorată de potenţiala implicare de trupe Nord-coreene în războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
Potrivit Casei Albe, pînă la 8.000 de soldaţi din Coreea de Nord ar fi staţionaţi la ora actuală în regiunea rusă Kursk.
Washingtonul anticipează că în curînd aceste trupe Nord-coreene vor fi angajate în lupte şi nu exclud că şi mai mulţi soldaţi Nord-coreeni ar putea fi folosiţi în războiul împotriva Ucrainei.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, nu a negat prezenţa de soldaţi Nord-coreeni pe teritoriul ţării sale, subliniind că şi Ucraina foloseşte personal din state membre ale NATO.












