ȘEFA STATULUI A DISCUTAT TELEFONIC CU PREMIERUL REPUBLICII ELENE, KYRIAKOS MITSOTAKIS

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o convorbire telefonică cu Prim-ministrul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis. În discuție, Președinta a accentuat implementarea reformelor de către Republica Moldova - progrese reflectate și în raportul Comisiei Europene din 8 decembrie privind extinderea Uniunii Europene.

Dialogul a vizat și dorința Moldovei de a începe negocierile pentru aderarea la UE cît mai curînd posibil. Această temă urmează să fie dezbătută la reuniunea Consiliului European de la mijlocul acestei luni. 

Președinta Sandu și Prim-ministrul Mitsotakis, de asemenea, și-au reafirmat angajamentul pentru întărirea relațiilor bilaterale. Pașii concreți în această direcție sînt deschiderea ambasadei Greciei la Chișinău planificată pentru 2024 și inaugurarea recentă a zborului Atena - Chișinău operat de Aegean Airlines. Liderii s-au referit și la continuarea cooperării în domeniul energetic.

Sursa: presedinte.md

02.01.25 - 14:03
01.01.25 - 16:43
02.01.25 - 14:11
01.01.25 - 16:45
02.01.25 - 14:10
04.01.25 - 16:00
03.01.25 - 13:35
01.01.25 - 16:46
02.01.25 - 14:07
04.01.25 - 15:48
02.01.25 - 14:05
06.01.25 - 12:13
04.01.25 - 15:53
05.01.25 - 12:25
03.01.25 - 13:31