ECONOMIA EUROPEANA ESTE VERIGA SLABA DIN EXPANSIUNEA ECONOMIEI MONDIALE
Economia Europei pare a fi veriga slabă din expansiunea economiei mondiale după încetinirea din primul trimestru al acestui an, scrie Bloomberg. Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a anunţat că principalii săi indicatori arată „semne de încetinire a ritmului de creştere“ în zona euro ca întreg şi în cele mai mari trei economii ale acesteia, Germania, Franţa şi Italia. Prin comparaţie, regiunea celor 35 de ţări membre ale OCDE şi Statele Unite dau semne de creştere „stabilă”, iar indicatorul privitor la China dă semne de accelerare a creşterii economice. Datele survin pe fondul unei dezbateri care încearcă să determine dacă încetinirea înregistrată de economia europeană la începutul anului este temporară, datorîndu-se factorilor meteorologici, sau se va dovedi mai persistentă.
În primul trimestru al acestui an, zona euro a înregistrat cel mai lent ritm de creştere din ultimul an şi jumătate, confirmînd temerile privind o viitoare încetinire în regiune după un an 2017 peste aşteptări, potrivit Financial Times. Economia zonei euro a avansat cu 0,4% în primele trei luni ale acestui an, în scădere de la 0,7%, ritm înregistrat în ultimul trimestru al anului trecut. Ultima dată ritmul de creştere a fost atît de lent în Vara anului 2016. Un declin al indicatorilor privind încrederea şi datele modeste legate de exporturile şi producţia industrială din Germania îi alertaseră pe economişti cu privire la posibilitatea slăbirii ratei de creştere în primul trimestru.
Întrebarea pe care şi-o pun strategii este dacă încetinirea va fi una temporară sau marchează începutul unui declin mai pronunţat al performanţei economice a regiunii. Pînă acum, datele pentru cel de-al doilea trimestru sînt amestecate. Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene, anunţa că banca va urmări datele din lunile următoare cu „precauţie“. Draghi a subliniat totuşi că strategii sînt în continuare optimişti că economia regiunii va rămîne suficient de puternică pentru a susţine o creştere a inflaţiei către ţinta de 2% a BCE.
Oficialii Băncii Centrale Europene nu sînt încă preocupaţi în legătură cu perspectivele economice ale regiunii. Guvernatorul Băncii Centrale franceze Francois Villeroy de Galhau a declarat recent pentru Bloomberg că deşi creşterea nu accelerează de la cel mai bun ritm dintr-un deceniu înregistrat anul trecut, “aceasta se menţine la un nivel foarte solid”. (Ziarul Financiar.ro)